Doi adolescenți români, implicați într-o reţea de clonare de carduri în Texas
Fabrizio Victor Slatineo a fost arestat luni după o oprire în trafic, efectuată de poliţie în baza unei sesizări a unor angajaţi ai unei bănci, potrivit cărora persoanele din maşină au făcut mai multe tranzacţii suspecte la un ATM, a precizat poliţia într-un comunicat, scrie Agerpres.
Pasagerul minor a fost condus la o secţie de poliţie, unde a fost chemată mama fetiţei şi s-a făcut o percheziţie.
Poliţia a găsit mii de dolari cash şi carduri de credit false ascunse într-o borsetă pe care fetiţa o ţinea sub fusta lungă până la pământ. Toate cardurile de credit aveau programate PIN-uri pe ele.
Se crede că cei doi suspecţi făceau parte dintr-o organizaţie mai mare care fura PIN-uri pentru carduri de credit şi de debit, iar apoi clona cardurile şi mergeau de la o bancă la alta pentru a retrage mii de dolari zilnic, a menţionat poliţia.
Slatineo, care este dat în căutare prin Interpol, avea o carte de identitate românească falsă. El este acuzat de deţinere a unor carduri false şi cauţiunea sa a fost stabilită la 60.000 de dolari.
Serviciul de protecţie a copilului a discutat cu mama fetiţei, iar apoi a decis să ia minora în custodie, a precizat poliţia.
În condiţiile în care Slatineo este pus sub acuzare în comitatul Galveston, poliţia din Houston şi din comitatul Harris investighează activităţi criminale similare în zona Houston.
În iunie 2018, trei bărbaţi din România au fost încarceraţi pentru că clonau carduri şi pentru că instalaseră camere pe ATM-uri pentru a fura bani din conturile bancare ale victimelor.
Cristian Viorel Ciobanu, de 31 de ani, Daniel Marius Murăreţu, 40 de ani, şi Bogdan Mirel Constantin, de 34 de ani, făceau parte dintr-un grup care s-a deplasat prin mai multe state americane, printre care Pennsylvania, Virginia şi Texas, pentru a fura bani din conturile bancare ale victimelor.
Ei au folosit carduri false şi PIN-uri furate pentru a scoate cel puţin 390.495 de dolari din conturile bancare ale păgubiţilor.