DJ-ul american Paul Johnson a murit la vârsta de 50 de ani, după ce a fost diagnosticat cu COVID-19
31-10-2024 |
15:30
Lumea muzicii americane este în doliu. Paul Johnson, celebrul DJ de muzică house din Chicago, s-a stins din viață, miercuri, la vârsta de 50 de ani, informează BBC.
Johnson, care în 1999 a devenit celebru pe plan internațional cu "Get Get Down", a petrecut ultimele săptămâni în spital, fiind diagnosticat cu COVID-19.
"Mândria noastră, legenda muzicii house, pe care o cunoaștem cu toții sub numele de PJ aka Paul Johnson, a murit în această dimineață, la 9 dimineața", se arată pe pagina de Facebook a artistului.
"Muzica house l-a pierdut pe cel mai mare din toate timpurile", a transmis Mixmag.
Paul Johnson a devenit cunoscut în muzica house la mijlocul anilor '90. "Get Get Down" a ajuns pe locul cinci în topul din Marea Britanie.
În 1987, artistul a fost împușcat, iar în urma acestui eveniment a rămas fără un picior. În 2010, în urma unui accident de mașină, Johnson și-a pierdut și celălalt picior.
Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News
Ultimele stiri
{{date}}
{{title}}
Parteneri
Citește mai mult