Dezvăluirile unui om de știință rus: ”Am ajutat la crearea substanței folosite în atacul asupra lui Skripal”
Vladimir Uglev, un om de știință din Rusia, susține că a ajutat la dezvoltatea agenților neurotoxici pentru Uniunea Sovietică.
”Scopul programului a fost de a produce o substanță mult mai puternică decât agentul nervos VX, de 10 ori mai puternică”, spune el. ”Și asta am obținut”.
Vladimir Uglev, în vârstă de 71 de ani, susține că a creat otrava care a fost folosită în atacul asupra fostului spion rus Serghei Skripal și a fiicei sale Iulia, pe 4 martie. Această substanță a fost recunoscută în Rusia sub codul de A-234.
”Pot afirma asta după ce am analizat spectrometria de masă, prezența fluorului, prin greutatea moleculară și din toate datele de spectru pe care le-am trimis recent a reieșit aceasta substanță”. Întrebat cum au supraviețuit cele două victime dacă substanța este atât de puternică, Vladimir a precizat că cei doi au primit ”o doză mică, aproape de nivelul pragului”.
În această săptămână au apărut informații potrivit cărora substanța folosită în timpul atacului de la Salisbury a fost livrată în formă lichidă.
Otrăvirea celor doi Skripal a provocat o criză diplomatică între Occident şi Moscova, peste 20 de state expulzând diplomaţi ruşi în semn de solidaritate cu Marea Britanie.
Iulia Skripal a fost externată din spital în urmă cu o săptămână, iar tatăl său a depăşit faza critică.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: BBC
Etichete: otrava , serghei skripal , agent neurotoxic , spion rus , iulia skripal
Dată publicare: 19-04-2018 21:29