Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Despăgubirea primită de un bărbat nevinovat, care a stat 45 de ani în închisoare. Reacția sa

Un american care a petrecut 45 de ani în închisoare pentru o crimă pe care nu o comisese va primi 1,5 milioane de dolari drept despăgubire pentru eroarea judiciară suferită, au anunţat autorităţile statului Michigan, din nord-estul SUA.

Richard Phillips, un afro-american acum în vârstă de 73 de ani, a fost condamnat la închisoare pe viaţă în 1972 pentru crimă de care s-a declarat mereu nevinovat.

Justiţia a fost însă convinsă de vinovăţia lui în urma unei mărturii ce s-a dovedit mincinoasă.

Phillips a fost eliberat în 2018 după intervenţia unui program al Universităţii din Michigan, Innocence Clinic, dedicat îndreptării erorilor judiciare.

Citește și
nathan sutherland
Asistentul care a lăsat însărcinată o femeie în stare vegetativă pledează nevinovat

Innocence Clinic afirmă că niciun alt condamnat pe nedrept în SUA nu a petrecut atât de mult timp în spatele gratiilor precum Richard Phillips.

După ce a ieşit din închisoare, Phillips a trăit din vânzarea de tablouri pe care le pictase în detenţie. Acestea s-au bucurat de un anumit succes, fiind achiziţionate la preţuri de mai multe mii de dolari.

După ce a aflat despre despăgubirea pe care o va primi, Phillips a declarat că îşi doreşte ”să călătorească şi să se bucure de viaţă”.

Banii provin dintr-un fond înfiinţat în 2016 în Michigan pentru despăgubirea victimelor erorilor judiciare cu câte 50.000 de dolari pentru fiecare an petrecut în închisorile acestui stat.

În cazul lui Richard Phillips, care fusese condamnat şi la 15 ani de detenţie pentru un jaf, au fost luaţi în calcul doar 30 de ani.

Autorităţile din Michigan au decis, de asemenea, să-l despăgubească cu 780.000 de dolari pe Neal Redick, încarcerat timp de aproape 16 ani pentru agresarea sexuală a unui minor, de care însă nu era vinovat.

Un fost rezervist din forţele de poliţie, acuzat, iar ulterior achitat pentru sperjur, va primi 40.000 de dolari.

”Reinserţia în societate este extrem de dificilă pentru persoanele condamnate pe nedrept. Suntem obligaţi să-i despăgubim pe aceşti oameni cu compasiune pentru suferinţele îndurate”, a subliniat procurorul general din Michigan, Dana Nessel.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult