Descoperire istorică în Marea Neagră. ”Flota pierdută a lui Hitler”. VIDEO
Submarinul - model U23 - a fost descoperit la 40 de metri sub apă în largul coastei turce, în apropiere de Agva, o stațiune populară aflată la 97 de km de Istanbul, relatează dailysabah.com.
Descoperirea a fost făcută de o echipă a televiziunii de stat din Turcia care filma un documentar în adâncurile Mării Negre.
În 2008, a fost găsită epava unui alt submarin, model U-20. Cele două modele, cel găsit recent și cel descoperit în 2008, fac parte dintr-o flotă de 6 submarine, trimisă de Hitler în Marea Neagră pentri a-i confrunta pe sovietici în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Submarinele ar fi fost scufundate intenționat pentru a nu ajunge în mâinile inamicului. Toate cele șase submarine (modele U-18, U-19, U-20, U-21, U-22, U-23) au fost trimise de Hitler în România pe bucăți, fiind asamblate în portul Constanța. Decizia inedită a fost cauzată de situația Turciei din Al Doilea Război Mondial, obligată să nu permită trecerea vaselor de război prin Bosfor și Dardanele.
Cu toate că Germania a cerut Turciei permisiunea de a-i folosi strâmtorile, acestea erau închise pentru vasele de război în baza Convenţiei de la Montreux.
Numeroase echipe de exploratori au plecat pe urmele acestor submarine. Singurul submarin care a rămas de negăsit este modelul U-19, despre care se crede că ar fi scufundat în largul coastelor provinciei turce Zonguldak.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!