Declarația uluitoare a unei femei care ar putea fi spânzurată după ce soțul ei a fost găsit mort
Galerie foto
Femeia este acuzată că și-a ucis soțul, după ce acesta s-a întors acasă băut, de la o întâlnire cu colegii săi de muncă.
Bărbatul a fost găsit înjunghiat în zona toracică, la vila lor din stațiunea Langkawi, în octombrie 2018.
De atunci, Samantha Jones a fost trimisă într-o închisoare din Malaysia, unde își așteaptă pedeapsa.
Dacă va fi găsită vinovată de "crimă cu intenție", femeia riscă să fie condamnată la moarte, prin spânzurare.
Potrivit Daily Star, Samantha Jones va cere, luni, în fața Curții Supreme din Malaysia, schimbarea încadrării faptei, în omucidere, pedeapsa în acest caz fiind între 10 și 30 de ani de închisoare.
Femeia susține că a suferit ani de violență domestică.
“Singurul lucru pe care vrea ca oamenii să-l știe este că și-a iubit soțul. El avea multe probleme, dar ea a stat alături de el și a încercat să le rezolve. Nu și-a imaginat niciodată că așa ceva s-ar putea întâmpla. Și-a pierdut soțul și căminul. Ea încă suferă, a fost o experiență traumatizantă. Faptele petrecute în acest caz nu indică o crimă“, a declarat avocatul acesteia, Sangeet Kaur Deo, un specialist în drepturile omului.
Legat de ce s-a întâmplat, în octombrie 2018, avocatul a povestit: “A venit beat acasă... a lovit-o în mod repetat. Nu este clar ce s-a întâmplat apoi”.