Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Danemarca și Canada vor împărți insula din Arctica pe care și-o dispută de 50 de ani. O ocupau pe rând și își lăsau băutură

Danemarca şi Canada vor împărţi insula mică, nelocuită, din Arctica, cunoscută sub numele de Insula Hans, punând astfel capăt unei dispute de aproape 50 de ani.  

Acest act diplomatic în mare măsură simbolic, menit să evite tensiunile din regiune, relatează Reuters, citat de News.

Cele două state membre NATO au fost implicate într-un conflict în privinţa insulei, situată la distanţă egală între Groenlanda şi insula Ellesmere din Canada, încă din anul 1971, când ambele state şi-au exprimat revendicările.

Groenlanda este un teritoriu autonom în cadrul Regatului Danemarcei, iar Copenhaga are rolul de a gestiona anumite domenii de politică, inclusiv politica externă şi de securitate.

Canada şi Danemarca vor împărţi insula de 1,2 kilometri pătraţi în două părţi aproape egale de-a lungul unei fisuri naturale pe suprafaţa stâncoasă, potrivit unui acord publicat marţi de Ministerul danez de Externe.

Citește și
Mykonos, Grecia
Șase sfaturi pentru a nu fi păcălit când ești turist în Mykonos, Grecia. De ce trebuie să refuzi să faci poze necunoscuților
În groenlandeză, numele insulei se traduce ”în formă de rinichi”

Noul acord diplomatic este considerat un semn al consolidării relaţiilor dintre statele arctice membre NATO, în contextul invaziei Rusiei asupra Ucrainei, care a stârnit îngrijorări în privinţa securităţii, după decenii de pace în regiune.

”Este într-adevăr un semnal pentru celelalte părţi care au interese în regiune că acesta este modul de corect de a proceda. Nu ştiu dacă acest lucru este realist atât timp cât Rusia este implicată”, a declarat Soren Norby, istoric militar de la Colegiul Regal de Apărare Danez.

Insula poartă numele exploratorului groenlandez Hans Hendrik, care a participat la prima expediţie pe insulă în 1853. Se numeşte Tartupaluk în groenlandeză, care se traduce ca ”în formă de rinichi”.

Niciuna dintre ţări nu a ştiut despre revendicarea celeilalte asupra insulei până la o întâlnire bilaterală organizată în 1971 pentru a discuta graniţele teritoriale.

A devenit o tradiție ca fiecare țară să lase celeilalte o sticlă de whisky canadian sau rachiu danez

Începând cu anii 1980, oficiali, oameni de ştiinţă şi soldaţi din Danemarca şi Canada au vizitat insula, îndepărtând pe rând steagul celeilalte ţări şi ridicându-l pe al lor.

A devenit chiar o tradiţie ca vizitatorii să lase o sticlă de whisky canadian sau rachiu danez astfel încât rivalii să le găsească la următoarea vizită, potrivit relatărilor presei.

În 2018, cele două ţări au decis să înfiinţeze un grup de lucru comun pentru soluţionarea disputei. Acordul va fi semnat oficial de miniştri din ambele ţări după aprobarea din partea Parlamentelor.

Odată cu semnarea acordului, Canada şi Danemarca au stabilit cea mai lungă graniţă maritimă din lume, de 3.882 de kilometri, care se întinde de la Marea Lincoln, în nord, până la Marea Labrado, în sud, a precizat Ministerul de Externe.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult