Cutremur puternic în Ecuador. S-a simțit și în Peru și Columbia
Galerie foto
neCutremurul a avut loc la o adâncime 131 de kilometri, conform Institutului Geologic al SUA (USGS), scrie NPR, conform News.ro.
„Informaţiile preliminare privind primele cutremure din apropierea Macas nu indică pagube majore”, a scris preşedintele Ecuadorului, Lenin Moreno, pe Twitter. El a adăugat că efectele cutremurului au fost resimţite în mare parte a ţării şi că centrele regionale de urgenţe au fost activate în cazul în care este nevoie de ele.
Cutremurul a avut loc la ora locală 5:17. Epicentrul s-a situat la 114 kilometri distanţă de Palora, la mare distanţă de principalele autostrăzi ale ţării.
Pe o întindere de 80-160 de km de la epicentrul cutremurului, seismul s-a resimţit cu o magnitudine de cel puţin 5,5, conform USGS.
„Fosa Peru-Chile este o zonă care are parte des de cutremure mari”, a informat USGS, precizând că au avut loc alte 15 cutremure cu adâncimi intermediare pe o rază de 500 km de la epicentru în ultimii 100 de ani.
„Cutremurul de astăzi este cel mai mare dintre acestea”, precizează USGS. Geologii au informat că este puţin probabil ca seismul să declanşeze un tsunami.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!