Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cutremur de 5,9 pe Richter în Haiti. Sunt mai mulți răniți și 11 morți

Un cutremur de 5,9 pe Richter a avut loc, sâmbătă, în statul Haiti. Mai multe persoane au fost rănite, potrivit protecției civile. Cel puțin 11 persoane au murit.

Potrivit autorităților, bilanţul este în acest stadiu de 11 morţi, dintre care şapte în oraşul de coastă Port-de-Paix, capitala Departamentului de Nord-Vest, şi patru în Gros-Morne, la 50 de kilometri sud-est de oraş, a declarat pentru AFP Eddy Jackson Alexis, purtătorul de cuvânt al guvernului haitian, conform Agerpres.

Epicentrul seismului a fost înregistrat la 19 km nord-vest de Port-de-Paix la ora locală 20:10 (00:10 GMT duminică), a anunţat Institutul american de geologie USGS.

O celulă de criză, incluzând mai multe ministere, a fost creată pentru a coordona ansamblul răspunsurilor de urgenţă care urmează să fie date.

La rândul său, preşedintele Jovenel Moise a cerut, pe Twitter, populaţiei să-şi păstreze calmul, adăugând că „sistemul de gestionare a riscurilor şi direcţiile regionale ale Protecţiei Civile sunt în alertă pentru a ajuta locuitorii din zonele afectate".

Citește și
urmare cutremur tsunami indonezia - 6
Autoritățile au anunțat un nou bilanţ al cutremurului urmat de tsunami din Indonezia

„Răniţii sunt în prezent internaţi şi li se acordă îngrijiri la spitalele departamentului. În alte părţi, cazuri de răniţi, majoritatea uşor, au fost înregistrate ca urmare a mişcărilor de panică cauzate de cutremur", a făcut cunoscut sâmbătă seară protecţia civilă din Haiti într-un prim comunicat, conform AFP, citat de Agerpres.

Fotografii ale unor case cu zidurile prăbuşite şi imobile parţial distruse circulă pe reţele sociale fără ca autenticitatea lor să poată fi stabilită.

Regiunea cea mai săracă din ţară, Departamentul de Nord-Vest are numeroase zone izolate din cauza lipsei arterelor rutiere în stare fucnţională.

Cutremurul cu o durată mai multe secunde a fost resimţit până în capitala Port-au-Prince, stârnind panică în rândul locuitorilor traumatizaţi încă de seismul care a devastat oraşul şi împrejurimile acestuia în 2010.

La 12 ianaurie 2010, un cutremur de pământ cu magnitudinea 7 a provocat moartea a peste 200.000 de persoane, iar alte 300.000 au fost rănite.

Peste un milion şi jumătate de persoane au rămas pe străzi în urma acestei catastrofe naturale ale cărei pagube au fost evaluate la 120% din PIB.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult