Cutremur cu magnitudinea de 6,1 în Asia, în zona Cercului de Foc al Pacificului. S-au înregistrat peste 80 de replici
Seismul, puternic şi de mică adâncime, s-a produs în largul insulei Masbate din centrul arhipelagului, la puţin timp după ora 2:00, joi (19:00 GMT, miercuri), a precizat USGS. Nu a existat nicio alertă de tsunami, scrie AFP, conform Agerpres.
Epicentrul cutremurului a fost localizat la o adâncime de 20 km, la o distanţă de 11 km de cel mai apropiat sat, potrivit aceleiaşi surse.
Nu au existat rapoarte imediate privind răniţi sau pagube materiale.
Agenţia seismologică din Filipine a declarat că a înregistrat peste 80 de replici seismice.
Provincia Masbate are o populaţie de circa un milion de locuitori răspândiţi pe trei insule.
„Stâlpii de electricitate se mişcau, chiar şi maşinile parcate erau zguduite”, a declarat Adonis Dilao, responsabilul pentru gestionarea dezastrelor la nivel de provincie.
Pereţii unor clădiri din capitala provinciei, Masbate, s-au fisurat, în special cei ai spitalului principal din provincie, a declarat el presei locale, iar pacienţii au fost evacuaţi din unitate.
De asemenea, o parte din tavanul unei săli comune s-a prăbuşit.
În Masbate, guvernul şi cursurile au fost suspendate joi pentru a permite verificarea siguranţei clădirilor.
Pe insula Ticao, din aceeaşi provincie, locuitorii unei case au semnalat că un perete s-a prăbuşit, fără a exista răniţi, potrivit lui Consencino Reymundo, un responsabil local cu gestionarea dezastrelor. „Am rămas fără electricitate, dar a fost restabilită două ore mai târziu”, a adăugat el pentru AFP.
Cutremurele sunt frecvente în Filipine, care se află pe aşa-numitul Cerc de Foc al Pacificului, o zonă de activitate seismică şi vulcanică intensă.
Cele mai multe sunt prea slabe pentru a fi resimţite de oameni, dar au loc şi cutremure puternice şi distructive, fără a exista o tehnologie care să prevadă când şi unde vor lovi.
În octombrie 2022, un cutremur cu magnitudinea 6,4 a lovit oraşul montan Dolores din provincia nordică Abra. Cutremurul s-a soldat cu mai mulţi răniţi, pagube şi pene de curent într-o mare parte din regiune.
În iulie 2022, un cutremur cu magnitudinea 7, tot în această provincie muntoasă, s-a soldat cu moartea a 11 persoane şi rănirea altor câteva sute şi a provocat alunecări de teren şi crăpături în sol.