Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cum sfidează americanii noul coronavirus. VIDEO dintr-un restaurant plin cu oameni

Oficialii din domeniul sănătății din SUA s-au declarat dezamăgiți de decizia conducerii unui restaurant din Colorado, care și-a deschis ușile pentru clienți, duminică, în ciuda riscului de infectare cu noul coronavirus.

În imaginile postate de Colorado Community Media se vede cum restaurantul C&C Kitchen & Coffee din Castle Rock este plin de oameni, de Ziua Mamei.

Oamenii stăteau la mese și așteptau la coadă în mijlocul restaurantului. Între timp, mai mulți oameni așteptau la rând afară.

Într-un mesaj pe Twitter în care este menționat și președintele Donald Trump, proprietarii dC&C Coffee and Kitchen au spus că s-au ridicat pentru a susține America, întreprinderile mici, Constituția și s-au delarat împotriva măsurilor guvernatorului democrat al statului Colorado Jared Polis, ca răspuns la focarul de coronavirus.

Deși majoritatea restaurantelor din Colorado nu au voie să ofere servicii la masă, potrivit restricțiilor impuse de guvernatorul Polis, statul a permis restaurantelor din regiunea Mesa să servească la mese clienților, însă doar la o capacitate de 30%, din cauza numărului său redus de cazuri de îmbolnăvire, potrivit Associated Press, care citează The Daily Sentinel.

Citește și
trump
Trump, în conflict cu o reporteră de origine chineză: ”Să pui întrebarea asta Chinei”
Peste 20.000 de noi îmbolnăviri au fost înregistrate în SUA în numai 24 de ore

 

Peste 20.000 de noi îmbolnăviri au fost înregistrate în Statele Unite în numai 24 de ore. Și acest număr, zilnic, ar putea crește. Unele dintre aceste cazuri sunt chiar în interiorul administrației Trump, la Casa Albă.

Trei membri ai echipei de criză de la casă Albă, inclusiv celebrul epidemiolog Anthony Fauci sunt în auto izolare, după ce au intrat în contact cu o persoană testată pozitiv.

Oricum, mulți se întreabă: dacă cei din anturajul președintelui, în cel mai sigur loc de muncă din țară, la Casă Albă, nu sunt protejați de virus, atunci cum poate fi sigur pentru oamenii de rând se revină la muncă?

Experţii din domeniul sănătăţii avertizează că nu se poate reveni la o viaţă normală în nici un stat al lumii până nu se descoperă un vaccin care să poată fi folosit pe plan mondial. O companie americană care dezvoltă un astfel de ser speră ca, până anul viitor, dacă toate testele decurg bine, să fie disponibile un miliard de doze.

 

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult