Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cum se folosea de ONU un ucrainean în vârstă de 34 de ani care spiona pentru Rusia. Informațiile furnizate Moscovei

Ucraina a anunţat, luni, arestarea unui bărbat care ar fi spionat pentru Rusia în timp ce se dădea drept voluntar al Organizaţiei Naţiunilor Unite pe linia frontului, potrivit serviciului de securitate al Kievului, relatează POLITICO.

„Deghizându-se în voluntar, trădătorul a spionat locaţiile forţelor de apărare (spre) Pokrovsk, unde a fost înregistrată până acum cea mai mare concentraţie de atacuri inamice”, a declarat Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) într-un comunicat de presă.

Bărbatul, descris de serviciul de securitate ca având 34 de ani şi lucrând pentru Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei, ar fi pretins că este un voluntar local pentru Programul Alimentar Mondial al ONU în regiunea Doneţk ocupată de Rusia.

Sub pretextul furnizării de ajutor umanitar localnicilor, el a identificat în secret locaţiile poziţiilor de infanterie şi artilerie ucrainene şi a transmis informaţiile Rusiei, potrivit SBU. Forţele ruse au folosit apoi datele pentru a planifica noi atacuri asupra Pokrovsk, care este de mult timp în centrul unui asalt.

Suspectul a fost acuzat de trădare în cadrul legii marţiale şi riscă închisoarea pe viaţă şi confiscarea bunurilor.

Citește și
Mark Rutte
NATO cere Moscovei şi Phenianului să pună capăt desfăşurării de soldaţi nord-coreeni în Rusia

Ucraina a dezavuat faptul că secretarul general António Guterres a apărut la un summit în Rusia săptămâna trecută, unde i-a salutat cordial pe şeful Kremlinului, Vladimir Putin, şi pe aliatul său belarus Aleksandr Lukaşenko.

Agenţia pentru ajutor alimentar a ONU (PAM) a declarat pentru POLITICO că în prezent „cooperează” cu ancheta ucraineană privind presupusul spion.

„PAM a aflat că SBU a reţinut un individ în zona Pokrovsk (regiunea Doneţk), care s-a identificat ca fiind un voluntar umanitar care lucrează pentru un partener ce colaborează cu PAM”, a declarat Programul Alimentar Mondial într-un comunicat, luni seara.

„PAM poate confirma că persoana reţinută nu este un angajat al PAM. Cu toate acestea, persoana avea o relaţie contractuală cu un ONG partener al PAM până în august 2024. Cooperăm activ cu autorităţile în ancheta lor”, a precizat ONU.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult