Cum arată capela unde se vor căsători Prințul Harry și Meghan Markle
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
O echipă CNN a primit acces în Capela St. George, unde cei doi îşi vor jura credinţă veşnică.
Aflat la vest de Londra, castelul Windsor a fost construit în secolul al 11-lea, fiind reşedinţă regală de aproape 1.000 de ani. Iar între zidurile sale se află Capela St. George, unde mulţi membri ai familiei regale au fost botezaţi, s-au căsătorit şi au fost îngropaţi. Mireasa va sosi cu maşina până în faţa capelei, unde o vor aştepta mii de oameni. La coborâre îi vom putea vedea pentru prima oară rochia. Apoi Meghan va trebui să urce 20 de trepte pentru a intra în capelă.
Max Foster, corespondent CNN: "Când Meghan Markle va intra în biserică, invitaţii se vor întoarce şi o vor vedea la intrarea vestică, sub acele vitralii spectaculoase. Toată această zonă va fi plină cu scaune, vor fi 600 de oameni în total."
Meghan va parcurge culoarul îngust spre altar, iar când va păşi în strană, va avea deasupra capului steagurile actualilor Cavaleri ai Ordinului Jartierei, inclusiv al prinţului William. Ea va păşi peste cripta lui Henric al VIII-lea, regele care a finalizat construcţia capelei, acum 500 de ani.
Max Foster, corespondent CNN: "Va trece pe lângă familia regală, aşezată în partea aceasta, şi pe lângă propria familie, aşezată de partea cealaltă. În cele din urmă se va opri acolo, lângă treaptă, unde o va aştepta Harry."
Slujba, oficiată de arhiepiscopul de Canterbury şi preotul paroh din Windsor, va începe la prânz, ora locală, şi va dura o oră, iar BBC o va transmite în direct.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!
Sursa: Pro TV
Etichete: prințul Harry , Meghan Markle , capela , nunta
Dată publicare: 02-05-2018 08:52