Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cum a fost surprins atacatorul din Liege de o localnică, imediat după ce a ucis 3 oameni

Your browser doesn't support HTML5 video.

Apar imagini noi din timpul tragediei de marți, de la Liege. Ultimele momente ale atacului au fost filmate de o localnică, din balconul unei clădiri din vecinătate.

Marți dimineaţă, un bărbat care a strigat "Allah Akbar" a ucis două poliţiste şi un trecător, înainte de a fi, la rândul său, împuşcat mortal de poliţie. Alţi patru poliţişti au fost răniţi în atac.

Femeia a cărei voce se aude în înregistrare a început să filmeze după ce bărbatul în negru omorâse deja trei persoane. În timp ce ea îi adresează invective din balcon, atacatorul se plimba de colo colo pe stradă, cu braţele ridicate, strigând. Apoi intră în incinta unui liceu din apropiere, unde, potrivit procurorilor a luat ostatice două femei. În secundele următoare, pe stradă îşi fac apariţia mai mulţi poliţişti.

Urmează un schimb de focuri intens şi femeia care filmează anunţă că atacatorul a fost pus la pământ, iar poliţiştii înconjoară pe cineva întins pe jos. Înainte de a fi el însuşi împuşcat, agresorul a înjunghiat două poliţiste, apoi a luat arma uneia. Le-a împuşcat mortal pe ele, şi a ucis şi un tânăr aflat într-o maşină oprită în apropiere.

"A fost foarte dur. Am auzit două focuri de armă şi am văzut pe cineva pe jos. L-am văzut pe atacator alergând în dreapta mea, luând o femeie ostatică şi mergând spre şcoală", povestește un martor.

Citește și
atac belgia
Atac armat în Belgia, comis de un individ eliberat de o zi: trei morți

Presa belgiană scrie că atacatorul este Benjamin Herman, un cetăţean belgian născut în 1982. Închis pentru trafic de droguri şi violență, el s-ar fi radicalizat în închisoare şi a comis atacul într-o permisie de două zile. Bărbatul e bănuit că a ucis încă o persoană în noaptea de dinaintea atacului de la Liege.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult