Croația dă până la 26.000 de euro celor care au emigrat, pentru a-i convinge să se întoarcă acasă. Ce trebuie să facă cu bani
Decizia a fost luată pentru a reduce declinul demografic şi îmbătrânirea populaţiei constatate în ultimii ani, relatează France Presse.
Aceste măsuri, care vor intra în vigoare de la 1 ianuarie, prevăd plata către expatriaţii croaţi cu reşedinţa în ţări ale UE a unei sume de până la 26.000 de euro dacă se întorc în Croaţia pentru a-şi înfiinţa o afacere.
Măsuri similare, în cadrul acestui program numit "Am ales Croaţia", sunt planificate pentru croaţii care s-au mutat din motive economice în interiorul ţării pentru a-i încuraja să se stabilească în zonele rurale slab populate.
Aceste stimulente "oferă atât motivaţia de a reveni, cât şi resurse financiare", a declarat prim-ministrul Andrej Plenkovic.
"Revitalizarea demografică este o problemă vitală pentru Croaţia, cu o populaţie ce îmbătrâneşte", a adăugat el.
Guvernul estimează că acest program ar putea încuraja 4.000 până la 4.500 de persoane să se întoarcă în ţara lor.
Potrivit cifrelor oficiale, peste 250.000 de croaţi au părăsit ţara de la aderarea la UE în 2013, majoritatea în căutarea unor condiţii de viaţă mai bune în Germania, Austria sau Irlanda.
Populaţia Croaţiei era de aproximativ 4,2 milioane, conform recensământului din 2011.
Potrivit experţilor, populaţia a scăzut cu aproape 10% de la acea dată din cauza emigrării masive.
Rezultatele ultimului recensământ urmează să fie făcute publice la începutul anului 2022.