Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Criza submarinelor. Boris Johnson le cere francezilor să se calmeze, în "frangleză"

Premierul britanic Boris Johnson a cerut miercuri Franţei, recurgând la o exprimare în "frangleză", să-şi revină după ce şi-a exprimat furia faţă de pactul de securitate în Indo-Pacific încheiat între SUA, Australia şi Regatul Unit, relatează AFP şi dpa.

"Cred că a venit timpul ca unii dintre prietenii noştri cei mai dragi din lume să-şi revină vizavi de toate astea", le-a spus el jurnaliştilor britanici în timpul unei vizite la Washington, folosind o expresie pe jumătate în franceză pentru "get a grip" (a-şi reveni, a-şi recăpăta controlul), respectiv "prenez un grip".

 

"Donnez-moi un break (daţi-mi un răgaz)", a continuat el, tot în "frangleză". "Este în mod fundamental un mare progres pentru securitatea mondială. Sunt trei aliaţi care împărtăşesc aceleaşi valori care strâng rândurile şi creează un nou parteneriat pentru împărtăşirea tehnologiei", a mai spus Johnson.

Parteneriatul strategic pentru regiunea indo-pacific încheiat între Washinton, Londra şi Canberra, care vizează limitarea influenţei chineze în regiune, are drept primă consecinţă ruperea unui important contract de furnizare de submarine convenţionale încheiat de Franţa cu Australia.

Citește și
steag America
SUA incearcă să calmeze Franța, după parteneriatul care a stârnit furia Parisului

 

Franța și-a rechemat ambasadorii din SUA și Australia

 

Pentru a-şi exprima furia, Franţa şi-a rechemat ambasadorul în SUA, un act fără precedent faţă de acest aliat istoric, precum şi pe cel din Australia, ţara în care a început criza.

Acest parteneriat "nu este exclusiv, nu încearcă să excludă pe nimeni. Nu îşi propune să vizeze China, de exemplu", a afirmat Boris Johnson. "El vizează intensificarea legăturilor şi prieteniei între trei ţări de o manieră care, cred, va fi benefică pentru lucrurile în care credem", a mai spus şeful guvernul britanic.

Preşedintele francez Emmanuel Macron urmează să aibă miercuri o discuţie telefonică cu omologul său american Joe Biden privind criza submarinelor.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult