Modifica setarile cookie
Toate categoriile

CE propune plafonarea prețului de achiziție a gazului rusesc și reducerea utilizării energiei electrice la ore de vârf

Comisia Europeană va propune plafonarea prețului de achiziție a gazului rusesc, precum și o reducere obligatorie a consumului de energie electrică în Uniunea Europeană, dar și o plafonare a veniturilor producătorilor de energie care nu folosesc gaz.

Noile măsuri au fost anunțate miercuri de către președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

„Vom propune un plafon de preț pentru gazul rusesc... Trebuie să reducem veniturile Rusiei pe care Putin le folosește pentru a finanța acest război atroce din Ucraina”, a declarat oficialul european, potrivit Reuters.

Pe de altă parte, președintele Vladimir Putin a declarat miercuri că Rusia va înceta furnizarea de gaz și petrol dacă vor fi impuse plafoane de preț.

Unele țări din Uniunea Europeană - care ar trebui să aprobe propunerile UE - se feresc să plafoneze prețul gazului rusesc în cazul în care acest lucru va avea drept efect o aprovizionare cu gaze mai scăzută de la Moscova.

UE dorește să limiteze veniturile generatoarelor care nu funcționează pe gaz și să-și redirecționeze ”profiturile neașteptate” către gospodării și companii, a spus von der Leyen.

Prețurile la energie electrică în Europa sunt de obicei stabilite de centralele de gaze, iar plafonul ar urma să reducă costul energiei electrice generată de parcuri eoliene, centrale nucleare și generatoare de cărbune. Aceste costuri de funcționare sunt în general mai mici, deoarece nu sunt expuse la creșterea prețurilor la gaze.

Firmele de petrol și gaze care au înregistrat creșteri uriașe ale profiturilor ar trebui, de asemenea, să aducă o „contribuție de solidaritate”, a spus von der Leyen, fără a oferi mai multe detalii.

Alte măsuri pe care Bruxelles-ul le va propune: țările să reducă utilizarea energiei electrice în orele de vârf, precum și acordarea unui ajutor de lichiditate pentru firmele care se confruntă cu cerințe uriașe de garanții.

Miniștrii energiei din țările UE vor discuta propunerile în cadrul unei reuniuni de urgență vineri, 9 septembrie.

Prețurile energiei și combustibilului au crescut în Europa, deoarece Rusia a redus cantitatea de gaz pe care o trimite în Europa.

Puterea de la Moscova a susținut că vina pentru reducerile de aprovizionare o reprezintă sancțiunile occidentale impuse după invazia în Ucraina.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult