Cozi interminabile pe tot continentul european. Ambuteiajele s-au întins pe zeci de kilometri
Your browser doesn't support HTML5 video.
În Croaţia, Austria sau Franţa, coloanele de maşini s-au întins pe zeci de kilometri.
Ambuteiajele sunt deja o tradiţie a lunii august. E însă de mirare că sunt neschimbate chiar şi în toiul pandemiei. Cozi interminabile de maşini au fost filmate la intrarea în capitala Croaţiei, Zagreb. Un pic mai departe, la frontiera cu Slovenia şoferii au stat pe loc şi 3 ore.
Freamăt mare a fost ceva vreme şi în portul oraşului Split. Coloanele de zeci de maşini au așteptat îmbarcarea pe feriboturi. Cu gândul la vacanţă, pasagerii nu par foarte deranjaţi.
În prezent, în Croația sunt aproape 780.000 de turiști. Cea mai mare pondere o au germanii - 200 de mii.
Şi autostrăzile care leagă nordul de sudul Franţei au fost sufocate de maşini. În general, în Hexagon, în primul weekend din august e "un du-te-vino" pe ambele sensuri de mers, cu cei care pleacă sau se întorc din concediu.
Şase departamente din sudul Franței au fost plasate sub alertă portocalie de caniculă şi, potrivit meteorologilor, temperaturile vor rămâne ridicate până la sfârşitul săptămânii.