Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Covid-19 în lume. Angela Merkel, huiduită în Parlament, după ce a cerut noi restricții

Your browser doesn't support HTML5 video.

Numărul de noi cazuri de COVID-19 raportate în ultima săptămână pe plan global se apropie, din nou, de cea mai mare rată observată de la declanșarea pandemiei.

Este avertismentul lansat de directorul Organizației Mondiale a Sănătății, în condițiile în care numeroase state europene nu reușesc să controleze valul al treilea al pandemiei.

Cancelarul german a stârnit huiduieli în Parlament, când a cerut oprirea circulației pe timp de noapte. Iar Italia, Franța, Suedia, Belgia și Olanda au spitalele pline.

După ce s-a vaccinat cu AstraZeneca la prima oră, cancelarul Merkel s-a prezentat în Parlament ca să susţină impunerea de restricţii pe timpul nopţii.

Angela Merkel, cancelarul Germaniei: „Tragem frâna pe plan naţional. Sunt convinsă că e urgent să tragem frâna de urgenţă, trebuia s-o fi făcut deja, pentru că situaţia este foarte, foarte serioasă. Virusul te sancţionează dacă faci lucrurile cu jumătăţi de măsură, dacă eziţi. Virusul nu negociază şi înţelege doar de fermitate. Toate măsurile au ca unic obiectiv să ne scoată ţară din această fază îngrozitoare în care cresc rata de infectare, numărul de pacienţi la terapie intensivă, numărul de morţi”.

Citește și
pașaport COVID
Reuters: Țările UE au convenit oficial să introducă ”pașaportul Covid” pentru turiști

Îngândurată şi obosită, Angela Merkel şi-a susţinut argumentaţia pe fondul vociferărilor lansate de deputaţii de extremă dreaptă din Alternativa pentru Germania, care se opun noilor restricţii.

Jens Spahn, ministrul german al Sănătății: „De la o incidenţă medie pe șapte zile de 140 de cazuri la suta de mii de locuitori am sărit brusc, în ultimele 24 de ore, la 300. Iar numărul bolnavilor de la terapie intensivă se apropie din nou de 5.000. Dacă nu curmam această tendinţă, sistemul medical n-o să mai facă faţă”.

În prezent, tulpina Kent este responsabilă de 90% dintre infectările din Germania, cele mai multe îmbolnăviri fiind în grupa de vârsta 15-49.

Declaraţii la fel de grave a făcut şi directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS: „Pe Glob, se înmulţesc cu o rată alarmantă infectările şi decesele. Numărul cazurilor noi cumulate într-o săptămână s-a dublat aproape, faţă de situaţia din urmă cu două luni”.

Şi medicii din Belgia au anunţat că paturile de la terapie intensivă sunt ocupate în proporţie de 96%.

Philippe Gottignies, specialist la terapie Intensivă, spitalele Iris Sud: „Suntem sub presiune constantă de 15 zile. Nu paturile sunt problema, ci cadrele medicale care să aibă grijă pe pacienţi. Echipele noastre deja sunt suprasolicitate”.

Şi Franța a depăşit 100.000 de decese asociate COVID, fiind a opta ţară din lume care trece acest prag. Iar spitalele sunt pline.

Patrick Aricique, pacient suferind de COVID-19: „Mă şi vedeam murind, a fost groaznic. Îţi vezi viaţa trecând prin faţa ochilor şi pe tine întorcându-i spatele. Vezi îngeri trişti şi intuieşti că ai acces la ceva mai presus de înţelegerea umană. E un miracol că mai sunt aici”.

Suedia, la rândul ei, are acum una dintre cele mai ridicate rate de infectare din lume, iar spitalele sunt supuse unei mari presiuni.

Britta Bjorkholm, Agenția de Sămătate Publică a Suediei: „Suntem într-o situaţie extrem de gravă. Nu uitaţi să păstraţi distanţa de colegii de muncă. Evitaţi să socializaţi!”

Aceste ţări nu pot decât să viseze la momentul în care se va simţi impactul vaccinării.

Israelienii, în schimb, nu vor mai fi obligaţi să poarte măşti în public, începând de duminică. Tot de duminică se deschid toate şcolile. Dacă, în ianuarie, Israelul avea zece mii de noi infectări zilnic, după ce a vaccinat aproape 60% din populaţie, acum are o medie de 200 de teste pozitive.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult