Coronavirusul face ravagii peste Ocean. SUA, Mexic și Brazilia, lovite din plin de pandemie
Your browser doesn't support HTML5 video.
Au fost peste 12.800 de noi cazuri depistate într-o singură zi, iar totalul se apropie de 415.000. Este tot mai rău și în Mexic. Sunt sute de mii de îmbolnăviri şi peste 41.000 de decese. În ciuda evidențelor, mulţi mexicani neagă realitatea.
Humberto Montes îşi câştigă existenţa cântând la înmormântări... Te-ai aştepta să ia virusul în serios, dar...
Humberto Montes Cruz: „Adevărul e că virusul nu există. Nu ştu dacă sunt eu ignorant, poate e credinţa mea în Dumnezeu, dar, pentru mine, nu există!”
Ce argument are? Dacă există, el s-ar fi molipsit deja.
Matt Rivers, CNN: „Am auzit constant oameni ca Humberto afirmând că virusul nu există. În mai, administratorul unei case de pompe funebre mi-a spus că oamenii îi ziceau că rudele lor „au murit de gripă”, nu de Covid. În iunie, paramedicii spuneau că întâlnesc sceptici aproape la fiecare apel. Acum câteva săptămâni, un lucrător de la crematoriu mărturisea că e uimit că atât de mulţi oameni i-au spus că virusul nu e real. Întrebarea este, de ce?”.
Nu e uşor de răspuns, afirmă sociologii, dar totul pare să pornească de la lipsa fundamentală de încredere în autorităţi şi instituţii.
Jorge Galindo, sociolog, Universidad Autónoma Metropolitana: „Este o neîncredere generală, pentru că oamenii cred că guvernul îi minte, într-un fel sau altul, ori încearcă să controleze informaţia”.
La început, şi preşedintele mexican minimaliza pericolul pandemiei. Pe de altă parte, continuă explicaţiile sociologilor, este vorba de lipsa de educaţie şi de înţelegere.
Jorge Galindo, sociolog, Universidad Autonomă Metropolitana: „Vrei să crezi că este ceva intenţionat în legătură cu toate acestea. Asta pentru că virusul a apărut ca din senin şi e greu să-ţi închipui că e posibil să fie peste tot”.
Însă spitalele sunt pline și deja peste 41.000 de mexicani au fost răpuşi de Covid. Astfel că începe să crească numărul celor care nu mai pot să ignore această realitate copleșitoare.
Un sondaj recent arăta că 14% din populaţia Mexicului nu crede că există virusul. Procentul de 14% poate părea mic, dar însumează o populație de 18 milioane de locuitori, din totalul de peste 126 de milioane.
Pe de altă parte, Brazila a raportat un număr record de infectari cu cornavirus, la câteva zile după ce OMS anunță că țara a ajuns la un platou. Ieri au fost intregistrate aproape 67.900 de noi cazuri, cu peste 20% mai multe decât la precedentul record zilnic.
Președintele Bolosnaro a fost din nou testat pozitiv pentru coronavirus, deja pentru a treia oară. Aflat în izolare la reședința prezidențială, a ieșit să-și salute susținătorii, totuși purtând masca și de la o distanță considerată sigură.
Brazilia a trecut de 2 milioane de rezultate pozitive la testarea pentru coronavirus. 82.000 de persoane au murit.