Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 17 aprilie. Număr scăzut de cazuri noi în Italia

Your browser doesn't support HTML5 video.

Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 17 aprilie. La nivel mondial sunt în prezent peste 2,1 milioane de cazuri de coronavirus confirmate și peste 150.000 de decese.

În Europa, situația rămâne dramatică, iar bilanțul pierderilor omenești este înfiorător.

În Marea Britanie sunt peste 860 de decese în 24 de ore, în Franţa avem 753, iar în Italia şi Spania sunt peste 500.

Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 17 aprilie   UPDATE 22:30 Mai mult de 150.000 de decese au fost raportate în lume  

Pandemia de coronavirus a cauzat moartea a mai mult de 150.000 de oameni în toată lumea, dintre care aproape două treimi în Europa de la apariţia sa în China în decembrie, potrivit unui bilanţ al AFP.

În total, 150.142 de decese au fost înregistrate în lume pentru 2.207.730 de cazuri, dintre care aproape două treimi în Europa (96.721 decese pentru 1.100.677 de cazuri), cel mai afectat continent.

Citește și
Bryn si Pat Howells
Un cuplu din UK a murit din cauza Covid-19, fără să fi ieșit din casă de la declanșarea pandemiei

În Statele Unite au murit 34.575 de oameni, fiind cea mai afectată ţară din lume. Este urmată de Italia cu 22.745, Spania - 19.478, Franţa - 18.681, şi Regatul Unit - 14.576.

UPDATE 21:10 Coronavirus în Franţa - 761 de noi decese. A noua zi în care scade numărul pacienţilor aflaţi la Terapie Intensivă  

Directorul general al Deprtamentului pentru Sănătate, Jérôme Salomon, a anunţat vineri că 31.190 de persoane sunt în prezent spitalizate din cauza coronavirusului, adică cu 2.167 de noi bolnavi în 24 de ore.

Cu toate acestea, numărul pacienţilor internaţi a scăzut din nou (cu 115 mai puţini în 24 de ore).

Printre aceştia, 6.027 sunt la Terapie Intensivă, adică cu 243 de noi pacienţi în 24 de ore.

Totuşi, numărul rămâne negativ pentru a noua zi consecutiv (cu 221 de pacienţi mai puţini în 24 de ore). "Circulaţia virusului rămâne la un nivel ridicat", a spus Jérôme Salomon.

În ceea ce priveşte mortalitatea, 11.478 de decese au fost raportate în mediul spitalicesc, adică cu 418 mai multe victime decât în ziua precedentă. În Ephad, au fost raportate 7.203 de decese din cauza Covid-19. În total, mortalitatea a ajuns la 18.681 de decese în Franţa, cu 761 mai multe în comparaţie cu joi.

UPDATE 19:49 Cel mai scăzut număr de noi cazuri în Italia

 

Numărul deceselor provocate de noul coronavirus în Italia a ajuns vineri la 22.745, după ce în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 575 noi decese, cu 50 mai multe faţă de ziua anterioară, în schimb continuă să scadă numărul noilor persoane infectate şi cel al pacienţilor internaţi la terapie intensivă, a anunţat Protecţia Civilă italiană, potrivit agenţiei EFE.

În urma celor circa 68.000 de teste efectuate în ultimele 24 de ore, un record de la începutul epidemiei în Italia, au fost confirmate 3.493 de noi cazuri de COVID-19, faţă de 3.786 în ziua precedentă.

Numărul total al persoanelor infectate ajunge astfel în Italia la 172.434. Dintre aceştia, 42.727 sunt consideraţi vindecaţi, 76.364 urmează tratament în izolare la domiciliu şi 25.786 sunt internaţi, dintre care 2.812 la terapie intensivă.

Autorităţile italiene au acum în vedere şi efectuarea de teste serologice, care arată dezvoltarea anticorpilor faţă de noul coronavirus, o astfel de cercetare urmând să cuprindă examinarea a circa 150.000 de persoane.

 

UPDATE 17:30 847 noi decese în Marea Britanie şi creşte numărul noilor cazuri  

În spitalele din Marea Britanie s-au înregistrat vineri 847 noi decese provocate de noul coronavirus, cifră apropiată de cea de joi, când au fost 861 de decese, numărul total al deceselor consemnate oficial ajungând în această ţară la 14.576, transmite AFP.

În acelaşi timp, numărul cazurilor confirmate de COVID-19 a ajuns vineri la 108.692, cu 5.599 mai multe faţă de ziua precedentă, conform datelor Ministerului britanic al Sănătăţii, care joi arătau 4.617 noi cazuri faţă de miercuri.

Dar cifrele publicate zilnic de autorităţile sanitare britanice cuprind numai decesele din spitale, o metodă criticată pentru că rămân astfel necunoscute mare parte din decesele din căminele de bătrâni, ceea ce distorsionează datele despre amploarea epidemiei.

Dat fiind că această epidemie nu încetineşte, guvernul de la Londra a decis joi prelungirea cu încă cel puţin trei săptămâni a măsurilor de izolare instituite pe 23 mai pentru a frâna răspândirea coronavirusului, în timp ce mai multe ţări europene care au reuşit oarecum să limiteze epidemia se pregătesc să relaxeze aceste măsuri.

Ministrul britanic de externe, Dominic Raab, care-l înlocuieşte la conducerea guvernului pe premierul Boris Johnson în perioada convalescenţei acestuia după infectarea cu noul coronavirus, a avertizat că în condiţiile actuale ar fi ''iresponsabil'' să se pronunţe asupra unui calendar de revenire la normalitate.

Raportat la numărul deceselor, Marea Britanie este a cincea ţară din lume cea mai afectată de pandemia de COVID-19, după SUA, Italia, Spania şi Franţa.

UPDATE 16:10 Bilanţul covid-19 în Iran creşte cu 89 de morţi la aproape 5.000 de decese şi la 79.494 de contaminări  

Epidemia noului coronavirus s-a soldat cu alţi 89 de morţi în ultimele 24 de ore în Iran, iar bilanţul total al deceselor înregistrate de la începutul epidemiei a crescut la 4.958, a anunţat vineri un purtător de cuvânt al Ministerului iranian al Sănătăţii, relatează Reuters.

Numărul total al cazurilor confirmate în Iran - cea mai afectată şi mai îndoliată ţară de covid-19 din Orientul Mijlociu - a crescut la 79.494.

În total, 3.563 de bolnavi cu noul coronavirus se află într-o stare critică a precizat la televiziunea de stat Kianush Jahanpur.

Numărul deceselor ar fi însă mult mai mare, iar numărul contaminărilor ”de opt până la zece ori” mai mare decât datele oficiale, estimează Parlamentul iranian într-un raport publicat săptămâna aceasta.

UPDATE 14:00 - Aproape 19.500 de morţi în Spania, anunţă guvernul

 

Spania a înregistrat 19.478 de decese cauzate de COVID-19 de la începutul epidemiei, a anunţat vineri Ministerul Sănătăţii, potrivit AFP.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 585 de decese, a precizat ministerul, a cărei metodologie s-a schimbat pentru a omogeniza datele trimise de diferitele regiuni, ceea ce a determinat o modificare a cifrelor în zilele precedente.

Acest bilanţ, care nu include decât persoanele testate pozitiv, este contestat de mai multe regiuni, care afirmă că mii de alte persoane au murit din cauza bolii.

Potrivit Reuters, numărul total al cazurilor de coronavirus în Spania a crescut vineri la 188.068, de la 182.816 joi, o majorare de 2,9%.

UPDATE 13:50 - Germania anunţă că epidemia este "sub control" şi că va fabrica din august 50 de milioane de măşti pe săptămână

 

"Putem spune acum că am reuşit. Am trecut de la o creştere dinamică la o creştere liniară, iar rata de infectare s-au redus semnificativ", a spus a anunţat vineri ministrul Sănătăţii, Jens Spahn, precizând că Germania a testat până acum circa 1,7 milioane de persoane.

Rata de infectare, adică numărul de persoane pe care le contaminează în medie un bolnav de COVID-19, a scăzut sub unu, ajungând vineri la 0,7, conform estimării publicate de Institutul Robert Koch, autoritatea federală responsabilă de monitorizarea epidemiologică.

Germania număra vineri 133.830 de cazuri oficial declarate de noul coronavirus, o creştere de 3.380 în 24 de ore, şi 3.868 de decese, o creştere de 299, conform Institutului Robert Koch.

UPDATE 13:40 - Belgia depăşeşte pragul de 5.000 de decese

 

Pandemia de coronavirus a cauzat moartea a peste 5.000 de persoane în Belgia, una dintre ţările europene cu cea mai mare rată a mortalităţii, conform celui mai recent bilanţ comunicat vineri de autorităţile sanitare, potrivit AFP.

Cele 313 decese înregistrate în cursul ultimelor 24 de ore ridică bilanţul la 5.163 de morţi, într-o ţară cu circa 11,5 milioane de locuitori.

Majoritatea acestor decese (2.586) au fost înregistrate în centre pentru bătrâni, au precizat autorităţile într-o conferinţă de presă.

Pentru prima dată, numărul de morţi din centre pentru bătrâni depăşeşte totalul înregistrat în spitale (2.486).

UPDATE 13:30 - Rusia a depăşit 32.000 de cazuri; numărul deceselor a ajuns la 273

 

Rusia a anunţat vineri că a înregistrat 32.008 de cazuri de COVID-19, dintre care 4.070 în ultimele 24 de ore, un nou record, iar capitala Moscova, principalul focar, ar urma să atingă vârful epidemiei în două-trei săptămâni, potrivit AFP.

Aproape jumătate din noii bolnavi înregistraţi vineri sunt din Moscova (+1.959), capitala fiind urmată de regiunea din jurul său (+472) şi de al doilea oraş al ţării, Sankt-Petersburg (+424).

În total, 273 de persoane şi-au pierdut viaţa, dintre care 41 în cursul ultimelor 24 de ore.

Rusia a efectuat peste 1,7 milioane de teste, însă autorităţile au recunoscut lipsa lor de fiabilitate, chiar dacă această s-a îmbunătăţit în ultimele două săptămâni.

UPDATE 9:10 - Mii de morți nu apar în bilanțul oficial anunțat de autorităție din Spania  

Cu peste 19.000 de cazuri fatale, Spania rămâne a treia cea mai îndoliată țară din lume, după Statele Unite și Italia.

Acest bilanț este din ce în ce mai contestat, în contextul în care autoritățile regionale din Madrid și Catalonia au evocat mii de morți care nu apar în numărătoarea națională.

UPDATE 9:00 - Marea Britanie extinde măsurile de carantină

 

Guvernul britanic anuntă o extindere a măsurilor de carantină, decretate pe 23 martie, pentru încă trei săptămâni. Peste 13.000 de oameni au murit deja în Regatul Unit din cauza coronavirusului. Fără să fie luați în calcul și cei care mor în căminele pentru bătrâni.

Dominic Raab, ministrul de Externe: „S-a ajuns prea departe. Am pierdut prea mulţi oameni dragi nouă. Am făcut mult prea multe sacrificii pentru a relaxa acum măsurile, în special când vedem dovezi că eforturile noastre încep să dea roade. Şi eforturile dumneavoastră dau roade. Există o luminiţă la capătul tunelului."

Pe de altă parte, o femeie de 106 ani a devenit cel mai vârstnic pacient din Regat care a învins noul virus. Venerabila doamna a fost externată după trei săptămâni de spitalizare.

UPDATE 8:50 - Grecii se pregătesc să sărbătorească Paștele în case

 

În tot acest timp, grecii se pregătesc să sărbătorească Paştele în case şi respectă restricţiile impuse de autorităţi pentru prevenirea răspândirii coronavirusului.

Oficialii de la Atena au înnăsprit măsurile pentru a-i descuraja pe oameni să meargă în vizită la rude, aşa cum făceau de obicei.

Republica Elenă are 105 decese şi peste 2.200 de cazuri de infectare cu noul virus.

Grecii se adaptează măsurilor de carantină, dar, în același timp, se pregătesc pentru Paștele Ortodox - cea mai importantă sărbătoare crestină. Brutăriile și cofetăriile sunt pline cu pască și prăjituri, iar în piețe se vinde carne de miel.

Comercianții din Atena nu sunt deranjați de faptul că anul acesta sărbătorile pascale sunt marcate de măsuri speciale. Mulți tratează situația cu realism și nu sunt speriați de restricțîi.

Comerciant: „E bine. Este foarte bine, dacă luaţi în considerare că altfel se pierd vieţi. O să stăm să ne plângem pentru că nu putem să prăjim carne de miel? Vom prăji altădată, după ce se ridică restricţiile. Vom pune, de asemenea, muzică populară şi chiar vom dansa atunci. Aşa că nu trebuie să ne plângem. Trebuie să acceptăm ceea ce ne spun experţii.”

Și mulți dintre clienți se supun regulilor din aceste vremuri.

Client: „(Sărbătorim) acasă. Acasă. Nu facem nimic. Am cumpărat un pic de carne pentru grătar să ne ajungă întreaga zi.”

Polițiștii au ieșit în număr mare pe străzi și așa se va întâmpla și în următoarele zile - mai mult pentru a-i descuraja pe cei care intentionează să ignore restricțiile de circulație.

Polițist: „Dacă descoperim că un şofer nu are actele necesare sau nu îndeplineşte cerinţele, îi dăm amendă şi acesta se întoarce de unde a venit."

UPDATE 8:40 - Germania a obținut „un succes fragil și de moment” în lupta contra coronavirusului

 

Germania a obținut "doar un succes fragil și de moment" în lupta de a ține sub control răspândirea virusului, insistă cancelarul Angela Merkel.

Angela Merkel, cancelarul Germaniei: „Dacă ajungem la punctul când o persoană care are virusul infectează, în medie, 1,1 persoane, atunci, în octombrie, am atinge capacitatea maximă a sistemului nostru medical, cu toate paturile de terapie intensivă de care dispunem. Dacă fiecare persoană infectată ar contamina, în medie, 1,2 persoane - cu 20 la sută mai multe, deja în iulie atingem limita maximă în spitale.”

UPDATE 7:40 - Trump anunţă că este timpul "să se repornească America"

 

Donald Trump a afirmat joi, într-o conferinţă de presă desfăşurată joi la Casa Albă, că este timpul ca "să se repornească America", după restricţiile impuse din cauza noului coronavirus, notează AFP.

Preşedintele american a precizat că redeschiderea ţării va avea loc în etape, "stat cu stat" şi pe baza unor date "verificabile", pentru a evita un nou val de contaminări.

El nu a stabilit un calendar exact şi a lăsat la latitudinea guvernatorilor să adapteze ritmul "redeschiderii" economiei la situaţiile locale.

Prima etapă va putea fi declanşată atunci când un stat înregistrează o scădere a cazurilor de COVID-19 pe o perioadă de 14 zile, iar spitalele sale nu mai sunt aglomerate de afluxul de pacienţi.

Ea ar impune ca şcolile să rămână în continuare închise, ca şi barurile, în timp ce restaurantele şi cluburile de sport ar putea redeschide în anumite condiţii. Portul măştii de protecţie în public va fi recomandat "cu tărie", telemunca va rămâne regula acolo unde este posibil, iar măsurile de distanţare socială menţinute.

Dacă nu va fi observat niciun puseu al pandemiei, va fi demarată faza a doua, în special cu redeschiderea şcolilor şi reluarea călătoriilor.

Ridicarea restricţiilor şi izolării, în cea de-a treia fază, va interveni atunci când va fi confirmată absenţa resurgenţei pandemiei.

UPDATE 7:30 - "Încă multe săptămâni" înainte de redeschiderea frontierei dintre Canada şi SUA 

 

Premierul canadian, Justin Trudeau, a avertizat joi că vor trebui să treacă "încă multe săptămâni" înainte de redeschiderea completă a frontierei dintre Canada şi Statele Unite, închisă deplasărilor neesenţiale de peste trei săptămâni din cauza pandemiei de COVID-19, relatează AFP.

Justin Trudeau a fost întrebat în conferinţa sa de presă zilnică, la Ottawa, despre declaraţiile făcute cu o zi înainte de preşedintele american, Donald Trump, care a afirmat că restricţiile la frontiera dintre cei doi vecini ar fi "printre primele care vor fi ridicate".

De nouă ori mai puţin populată decât Statele Unite, Canada număra joi aproximativ de 20 de ori mai puţine cazuri de noul coronavirus şi de 30 de ori mai puţine decese decât vecinul său american.

Cele mai afectate două provincii canadiene, Quebec şi Ontario, sunt însă învecinate cu statul New York, epicentrul pandemiei din SUA.

Peste 400.000 de persoane trec zilnic frontiera dintre Canada şi SUA, cea mai lungă din lume cu aproape 8.900 de kilometri, potrivit datelor oficiale.

UPDATE 7:20 - Emmanuel Macron îşi exprimă îndoiala privind modul în care China a gestionat criza

 

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a afirmat joi că există zone de umbră în gestionarea pandemiei de coronavirus de către China, declarând publicaţiei Financial Times că, "evident, s-au întâmplat lucruri pe care nu le ştim", notează AFP.

"Să nu avem acea naivitate care constă în a spune că este mult mai puternic", a subliniat preşedintele francez în legătură cu modul în care China a gestionat situaţia.

"Nu ştim. Şi, evident, s-au întâmplat lucruri pe care nu le ştim", a adăugat el, în timp ce Marea Britanie a avertizat joi China că va trebui să răspundă unor "întrebări dure" legate de gestionarea crizei coronavirusului.

La rândul său, administraţia Trump a acuzat Beijingul că a "ascuns" gravitatea pandemiei la declanşarea sa în China şi a suspendat marţi contribuţia americană la funcţionarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), reproşându-i că s-a aliniat poziţiilor chineze.

UPDATE 7:10 - Congresmeni republicani cer demisia directorului OMS în schimbul deblocării fondurilor

 

Republicani din Congresul Statelor Unite au lansat un apel joi preşedintelui Donald Trump să condiţioneze atribuirea de noi fonduri Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) de demisia directorului acesteia, Tedros Adhanom Ghebreyesus, pe care îl acuză că a "eşuat" să răspundă la criza coronavirusului, notează AFP.

"Directorul general Tedros a eşuat în misiunea sa de a răspunde obiectiv la cea mai vastă criză sanitară mondială după ce pandemia de HIV/SIDA şi-a atins vârful la mijlocul anilor 2000", au scris, într-o scrisoare adresată preşedintelui american, 17 membri republicani ai Comisiei pentru politică externă din Camera Reprezentanţilor.

"Recomandăm să condiţionaţi toate viitoarele contribuţii voluntare la OMS pe anul fiscal 2020 de demisia directorului general Tedros", au adăugat ei.

Washingtonul contribuie cu cele mai importante fonduri la OMS, cu peste 890 de milioane de dolari plătiţi la bugetul în curs, stabilit pentru o perioadă de doi ani, au adăugat semnatarii.

UPDATE 7:00 - Mexicul prelungeşte cu o lună suspendarea activităţilor neesenţiale

 

Mexicul a anunţat prelungirea cu o lună, până la 30 mai, a suspendării cursurilor şi activităţilor de muncă neesenţiale în zonele lovite de noul coronavirus, scrie AFP.

În schimb, în zonele în care contaminarea a fost mai mică sau nulă, măsura va fi prelungită numai până la 17 mai, a informat preşedintele Andrés Manuel Lopez Obrador.

Până în prezent, Mexicul a înregistrat 6.297 cazuri de contaminare cu COVID-19 pentru 486 de decese.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult