Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Coreea de Nord şi-a anulat în ultimul moment primul zbor comercial extern de după 2020. Ce s-a întâmplat

Compania aeriană din Coreea de Nord, Air Koryo, care urma să efectueze luni primul zbor comercial în afara ţării în mai bine de trei ani, şi-a anulat zborul în ultimul moment, relatează AFP.

Coreea de Nord a fost prima ţară care şi-a închis graniţele în 2020, când în China vecină au fost înregistrate primele cazuri de virus misterios care urma să provoace pandemia de COVID-19, scrie Agerpres.

Phenianul şi-a ţinut de atunci graniţele închise, cu rare excepţii.

Un zbor Air Koryo, programat iniţial pentru Beijing luni dimineaţă la 09:50 (01:50 GMT), a fost anunţat în mod neaşteptat ca fiind "anulat" după o întârziere de două ore, a constatat AFP.

Mai multe mass-media urmăreau sosirea acestui zbor care ar fi fost pentru Coreea de Nord prima sa legătură comercială cu ţări străine de după 2020.

Citește și
chinezi
Mesaj bizar al Chinei: ”Vă puteţi decolora părul blond şi tunde părul din nas cât vreţi, dar nu veţi fi niciodată europeni”

Air Koryo nu a oferit nicio explicaţie pentru această anulare, a precizat pentru AFP aeroportul din Beijing.

Compania nu a putut fi contactată imediat, deoarece birourile sale din centrul Beijingului erau închise.

Acolo erau vizibile broşuri în coreeană şi engleză.

Un angajat din clădirea în care se află Air Koryo a declarat pentru AFP că personalul merge acolo doar ocazional.

Totuşi, după trei ani de izolare din cauza COVID-19, semnele unei posibile redeschideri a graniţelor nord-coreene se înmulţesc.

Luna trecută, oficiali ruşi şi chinezi au participat la o paradă militară la Phenian, fiind primii străini cărora li s-a permis să viziteze Coreea de Nord în ultimii ani.

Coreea de Nord a trimis şi sportivi din China săptămâna trecută la o competiţie de taekwondo din Kazahstan.

Niciun sportiv care reprezintă Coreea de Nord nu a fost văzut concurând în străinătate de când a început pandemia.

"Există semne privind redeschiderea graniţelor de către Coreea de Nord", a comentat la Seul pentru AFP Ministerul sud-coreean al Unificării.

"Dar încă nu este clar (în această etapă) dacă redeschiderea va fi completă sau graduală şi limitată", a adăugat ministerul.

Conform site-ului specializat în Coreea de Nord NK News, Air Koryo trebuie să efectueze două zboruri în zilele următoare între Vladivostok (Rusia) şi Phenian.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult