Coreea de Nord a anunţat primul caz de COVID-19. "Cel mai mare incident de urgenţă în ţară"
Acest prim caz, depistat în timpul testelor efectuate, duminică, la Phenian pe persoane bolnave şi febrile, corespunde variantei foarte transmisibile Omicron BA.2, a precizat agenţia oficială KCNA.
"A avut loc cel mai mare incident de urgenţă în ţară, cu o gaură în frontul nostru de carantină de urgenţă care a fost păstrat în siguranţă în ultimii doi ani şi trei luni, din februarie 2020", a scris presa de stat, care descris situația drept "o urgenţă naţională gravă".
Nu au fost furnizate detalii cu privire la sursa de infectare.
Informaţia a apărut în timp ce liderul Kim Jong-un prezida o reuniune a biroului politic al Partidului Muncitorilor pentru a discuta despre modul de a reacţiona la izbucnirea acestui prim focar.
Dictatorul s-a angajat să "depăşească" apariţia primului caz de COVID-19 în ţara sa. El a asigurat că va fi instituit un sistem de control de carantină "de urgenţă maximă".
Kim Jong-un a cerut închiderea completă a cartierelor"Obiectivul este eliminarea de la rădăcină cât mai curând posibil", a declarat liderul nord-coreean.
Kim Jong-un a cerut un control mai strict la frontieră, precum şi măsuri de izolare, cerând locuitorilor "să prevină complet răspândirea virusului malefic prin închiderea completă a cartierelor din toate oraşele şi judeţele din întreaga ţară".
Toate activităţile productive şi comerciale vor fi organizate în aşa fel încât fiecare unitate de lucru să fie izolată pentru a preveni răspândirea virusului, a adăugat el.
"Ne-a asigurat că, datorită conştiinţei politice puternice a populaţiei [...], cu siguranţă vom depăşi situaţia de urgenţă şi vom reuşi cu proiectul carantinei de urgenţă", a mai informat presa nord-coreeană.
Coreea de Nord şi-a închis complet graniţele de la începutul pandemiei, în 2020, în detrimentul economiei, aminteşte France Presse.