Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Consumul de canabis în scopuri medicale, recomandat de europarlamentari

Țările Uniunii Europene sunt sfătuite să permită medicilor să prescrie medicamente pe bază de canabis în scopuri medicale, pentru a profita de potenţialul acestora, potrivit unei rezoluții adoptate, miercuri, la Strasbourg.

Europarlamentarii au adoptat, miercuri seară, la Strasbourg, o rezoluţie privind utilizarea canabisului în scopuri medicale.

În text se arată că niciun stat membru al UE nu autorizează fumatul canabisului în scopuri medicale şi nu permite cultivarea la domiciliu a canabisului în scopuri medicale, asta deși convenţiile ONU şi dreptul internaţional nu împiedică utilizarea canabisului sau a produselor pe bază de canabis în tratarea anumitor afecţiuni. De asemenea, nu există nicio reglementare internă a UE referitoare la introducerea pe piaţă a medicamentelor pe bază de canabis, scrie News.ro.

„Este necesar ca CE şi autorităţile naţionale să coopereze la stabilirea unei definiţii juridice a canabisului utilizat în scopuri medicale şi să facă o distincţie clară între medicamentele pe bază de canabis aprobate de EMA sau de alte agenţii de reglementare, canabisul terapeutic care nu este susţinut de studii clinice şi alte utilizări ale canabisului (de exemplu, recreaţionale sau industriale)”, se arată în rezoluție.

Rezoluţia îndeamnă Comisia şi statele membre să abordeze această problemă la nivelul entităţilor care reprezintă bariere de reglementare, financiare şi culturale ce frânează cercetarea ştiinţifică în ceea ce priveşte utilizarea canabisului în scopuri medicale şi cercetarea privind canabisul în general.

Citește și
Condamnat pentru trafic de droguri in Bali
Ce a pățit un bărbat care și-a rugat prietenul să-i trimită ulei de canabis „pentru artrită”

„Cercetarea privind eventualele beneficii ale medicamentelor provenite din canabis şi ale canabisului în general a fost subfinanţată şi ar trebui abordată în mod corespunzător în cadrul celui de-al nouălea program-cadru şi în cadrul programelor naţionale de cercetare, pentru a explora, printre altele, posibilele utilizări ale THC, CBD şi ale altor canabinoide în tratamentul medical, precum şi efectele acestora asupra corpului uman, incluzând aici învăţămintele desprinse din experienţa prescrierii în afara indicaţiilor aprobate a canabisului”, se arată în rezoluție.

Lăsați medicii să prescrie medicamente pe bază de canabis

Apelul europarlamentarilor este ca medicii să fie lăsați să prescrie medicamente pe bază de canabis.

Când va intra în vigoare, costurile acestor medicamente vor fi acoperite prin scheme de asigurare medicală, la fel ca alte tipuri de medicamente.

Această reglementare va aduce mai mulţi bani la bugetul public, va limita piaţa neagră şi va asigura calitate. În plus, va limita accesul minorilor la această substanţă, au mai spus europarlamentarii.

Membrii PE au afirmat că există dovezi privind eficienţa canabisului în creşterea poftei de mâncare şi în limitarea scăderii în greutate asociată cu HIV/SIDA. Canabisul utilizat în scop medical poate diminua simptomele unor boli mintale precum psihoze, sindromul Tourette, dar şi în cazul epilepsiei, Alzheimer, cancer, artrite şi glaucom. În plus, reduce riscul de obezitate şi diabet şi diminuează durerile menstruale.

În vreme ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii a recomandat oficial că CBD, compusul canabisului, nu ar trebui să fie clasificat drept substanţă controlată, legislaţia din statele membre UE diferă mult pe acest subiect.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult