Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Consumul de alcool în restaurante şi baruri, interzis temporar în Norvegia în perioada sărbătorilor de iarnă

Consumul de alcool în restaurante, baruri şi hoteluri este interzis în Norvegia în perioada sărbătorilor de iarnă, informează DPA, scrie Agerpres. 

Începând de miercuri, va exista o interdicţie totală în ceea ce priveşte servirea băuturilor alcoolice pe teritoriul ţării pentru o perioadă iniţială de patru săptămâni, a anunţat guvernul luni seară.

Obiectivul acestei măsuri, precum şi al altor restricţii este de a reduce adunările publice, iar în final, contracararea transmiterii variantei Omicron a coronavirusului.

''Nu se va putea bea alcool în restaurante, baruri şi hoteluri'', a precizat prim-ministrul Jonas Gahr Store cu prilejul unei conferinţe de presă.

În plus, vor exista reguli mai stricte pentru evenimente publice, cele din viaţa culturală şi pentru activităţi recreative organizate, printre altele.

Citește și
coronavirus România
Coronavirus România, 14 decembrie 2021. 946 de cazuri noi de infectare

Măsurile vizează situaţii asociate cu un risc mai mare de infectare şi în care un număr mare de oameni ar putea contracta virusul într-un interval scurt de timp, a precizat ministrul Sănătăţii, Ingvild Kjerkol.

Înăsprirea măsurilor este legată de preocupările majore în ceea ce priveşte transmiterea variantei Omicron.

Potrivit unei liste actualizate marţi de Institutul Novegian pentru Sănătate (FHI), 1.176 de infectări cu varianta Omicron au fost detectate în Norvegia până în prezent.

Cei care sunt afectaţi de măsuri vor primi din nou sprijin financiar din partea guvernului, a anunţat marţi ministrul Finanţelor, Trygve Slagsvold Vedum.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult