Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Consolidarea apărării pe flancul estic, pe agenda reuniunii extraordinare a miniştrilor apărării din statele NATO

Miniştrii apărării din statele NATO se reunesc miercuri pentru a discuta întărirea pe termen mediu şi lung a aliaţilor din Europa de Est în contextul invaziei ruse din Ucraina, transmite dpa, citată de Agerpres.

Citește aici LIVE UPDATE | Războiul din Ucraina. Ultimele informații

Invazia ordonată de preşedintele rus Vladimir Putin „pune pe masă chestiuni" legate de actuala strategie a NATO de sprijinire a flancului estic al Alianţei nord-atlantice, a declarat marţi reporterilor ambasadoarea SUA la organizaţie, Julianne Smith.

Există posibilitatea unor întăriri suplimentare terestre, maritime şi aeriene pentru a apăra membrii de pe flancul estic „pentru o perioadă mai lungă în toate domeniile", a anunţat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-o conferinţă de presă.

Ţările din Europa de Est care şi-au exprimat îngrijorarea pentru securitatea lor în contextul invaziei ruse în Ucraina sunt Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România şi Slovacia.

Citește și
Ambasadorul chinez în SUA: China ar fi încercat să oprească Rusia, dacă ar fi știut de războiul din Ucraina
Ambasadorul chinez în SUA: China ar fi încercat să oprească Rusia, dacă ar fi știut de războiul din Ucraina

La reuniunea extraordinară a celor 30 de miniştri ai apărării din NATO, la care participă şi ministrul apărării american Lloyd Austin, se va discuta şi despre măsurile cu caracter imediat pe care alianţa le poate lua pentru a răspunde conflictului din Ucraina, intrat în a treia săptămână.

NATO a desfăşurat deja forţe de reacţie rapidă pe flancul estic al alianţei ca răspuns la invazie şi şi-a activat planurile de apărare pentru a răspunde viitoarelor scenarii, notează dpa.

„În prezent sunt sute de mii de militari în alertă sporită în întreaga alianţă", a spus Stoltenberg, care a adăugat că 100.000 de militari americani se află în Europa şi 40.000 de militari sunt acum sub comanda directă a NATO. O mai mare capacitate aeriană şi navală a fost desfăşurată pentru a acorda sprijin, a menţionat şeful NATO.

Ministrul apărării ucrainean Oleksii Reznikov urmează să ia parte la reuniune, împreună cu omologii din Suedia, Finlanda şi Georgia, niciuna dintre aceste ţări nefiind membră a NATO.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult