Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Condiţiile meteorologice nefavorabile obstrucţionează operaţiunile de încărcare în portul Ceyhan din Turcia

Condiţiile meteorologice nefavorabile obstrucţionează operaţiunile de încărcare în portul Ceyhan din Turcia, unde impactul imenselor cutremure gemene de luni este încă în curs de evaluare.  

Operaţiunile au fost întrerupte, luni, în portul petrolier Ceyhan, un centru major pentru descărcarea ţiţeiului şi a produselor petroliere, împreună cu încărcarea ţiţeiului azer şi a livrărilor de ţiţei irakian, în urma celor două cutremure care au devastat Turcia şi Siria, provocând peste 6.300 de morţi, potrivit traderilor de petrol şi surselor de transport maritim, transmite CNBC, citată de News.ro.

Turcia a declarat stare de urgenţă pentru trei luni în regiunile lovite de cutremure.

Pagubele aduse portului sunt încă în curs de stabilire.

Condiţiile meteorologice nefavorabile sezoniere împiedică acum încărcările, potrivit mai multor surse de transport şi comerţ, care au vorbit sub rezerva anonimatului.

Citește și
ajutoare turcia
Val de solidaritate pentru Turcia și Siria. Mobilizare impresionantă pentru a sprijini cele două țări lovite de cutremure

Portul Ceyhan deserveşte rafinăria de stat Tupras şi rafinăria Star din Turcia a grupului Socar din Azerbaidjan.

De asemenea, exportă ţiţei provenit din două surse - ţiţeiul azer livrat prin conducta consorţiului Baku-Tbilisi-Ceyhan (BTC) şi ţiţeiul irakian Kirkuk, transferat prin conducta separată Kirkuk-Ceyhan.

Încărcările celor două terminale de ţiţei sunt efectuate din două puncte diferite din portul Ceyhan, ţiţeiul BTC părăsind terminalul BTC, în timp ce amestecul Kirkuk pleacă de la terminalul Botas.

Lawk Ghafuri, purtătorul de cuvânt al Guvernului Regional Kurdistan, a declarat pentru CNBC că oleoductul Kirkuk-Ceyhan, care livrează petrol care să fie transportat pe Mediterana, nu a reluat fluxurile marţi, după ce luni a întrerupt livrările.

Ghafuri a adăugat că conducta nu a suferit daune în urma cutremurelor.

O sursă de comerţ cu petrol, familiarizată cu operaţiunile KRG, a declarat pentru CNBC că oleoductul ar putea relua livrările marţi seara.

Trei surse comerciale, care au preferat să rămână anonime, deoarece nu au voie să vorbească public pe această temă, au estimat că repornirea terminalului BTC ar putea dura mai mult, deoarece daunele locale sunt încă în curs de evaluare.

O sursă comercială şi o sursă de transport maritim au indicat un potenţial impact asupra unui tanc petrolier, deşi nu a fost imediat clar dacă a suferit daune.

Compania Botas International, care operează tronsonul de conductă BTC care traversează teritoriul Turciei, a declarat luni că nu a fost detectată nicio pagubă pe conducta de ţiţei în acel moment.

Producătorul azer de ţiţei Socar nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii a CNBC.

Cutremure devastatoare în Turcia și Siria. Peste 6.300 de morți și zeci de mii de răniți

Bilanțul cutremurelor care au afectat grav Turcia și Siria crește dramatic de la o oră la alta.

Până acum, numărul morților a trecut de 6.300 de și sunt și peste 30.000 de răniți. Salvatorii caută neîncetat supraviețuitori sub dărâmături.

Președintele turc a decretat stare de urgență timp de trei luni pentru zece orașe grav afectate de cutremure.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult