Comisia Europeană atenţionează în legătură cu un aflux de refugiaţi ucraineni în UE
În cel mai dificil scenariu, mai mult de un milion de refugiaţi ar putea veni în UE, a spus Margaritas Schinas pentru cotidianul german Die Welt, iar cea mai mică cifră vehiculată de acesta ar fi de 20.000.
În plus, la ora actuală sunt circa 20.000 de cetăţeni europeni care locuiesc în Ucraina şi care ar putea cere ajutor pentru o posibilă evacuare, potrivit lui Schinas.
Vicepreşedintele Comisiei Europene: UE este pregătităVicepreşedintele Comisiei Europene a dat asigurări că UE este pregătită să mobilizeze un ajutor umanitar semnificativ şi să sprijine eforturile de răspuns în caz de urgenţă.
Desfăşurarea de forţe armate de către Rusia la frontiera ucraineană a stârnit temeri pe plan internaţional că această ţară plănuieşte să invadeze Ucraina, intenţie pe care Moscova a negat-o în repetate rânduri.
Klaus Iohannis: Suntem pregătiți să primim migranți din UcrainaPreședintele Klaus Iohannis a făcut declarații, joi seară, în urma Summitului Uniunea Europeană-Uniunea Africană, organizat la Bruxelles.
Întrebat dacă România este pregătită pentru a primi migranți din Ucraina în caz că va fi nevoie, șeful statului a spus că: “Dacă situația se schimbă, vor fi reacții comune. Nu va reacționa fiecare țară separat, ci UE. Noi avem peste 600 de km de graniță cu Ucraina și este posibil să apară un flux de migranți. Da, este posibil să apară un flux de migranti și suntem pregătiți. Avem și noi măsuri specifice pregătite. Dar trebuie să știm foarte clar. Noi ne dorim o soluție diplomatică”.
Sursa: Agerpres
Etichete: Rusia , Ucraina , refugiati , criza din ucraina
Dată publicare: 18-02-2022 09:01