Modifica setarile cookie
Toate categoriile

CNN: Documente clasificate de când Joe Biden a fost vicepreşedinte au fost descoperite în biroul său privat

Your browser doesn't support HTML5 video.

Mai multe documente clasificate din perioada în care preşedintele Joe Biden era vicepreşedinte au fost descoperite toamna trecută într-un birou privat, a declarat pentru CNN o sursă care are cunoştinţă despre acest fapt.

Arhivele Naţionale au sesizat Departamentul de Justiţie pentru investigaţii suplimentare, a precizat sursa pentru CNN.

Titularii de funcţii federale sunt obligaţi prin lege să renunţe la documentele oficiale şi la dosarele clasificate atunci când îşi încheie serviciul guvernamental, notează News.ro.

Fostul preşedinte Donald Trump este în centrul unei investigaţii federale pentru fapte similare, după ce agenţii FBI au găsit anul trecut la reşedinţa sa privată din Mar-a-Lago, Florida, mii de documente oficiale, unele având parafa "clasificat" sau "secret", din perioada în care Trump s-a aflat în funcţie la Casa Albă.

Avocaţii lui Joe Biden au găsit materialele guvernamentale în noiembrie 2022, în timp ce închideau un birou din Washington D.C., pe care Biden l-a folosit în cadrul relaţiei sale cu Universitatea din Pennsylvania, unde a fost profesor onorific din 2017 până în 2019, a precizat sursa CNN.

Citește și
Joe Biden
Topul celor mai jenante momente, gafe și greșeli ale președintelui SUA, Joe Biden, din 2022
Câte documente au fost găsite

Este vorba de circa zece documente clasificate care au fost găsite în biroul lui Biden, a precizat sursa. Nu este clar la ce se referă documentele sau de ce au fost duse în biroul privat al lui Biden.

Biden a fost vicepreşedinte în cadrul administraţiei lui Barack Obama din 2009 până în 2017.

Postul CBS News a relatat prima dată despre descoperirea acestor documente. Potrivit CBS, procurorul general al Statelor Unite, Merrick Garland, i-a cerut procurorului general din Chicago să examineze documentele clasificate, care au fost predate Arhivelor Naţionale.

Materialele clasificate includeau unele dosare ultrasecrete cu denumirea de "informaţii sensibile compartimentate", prescurtată SCI, care este folosită pentru informaţii extrem de sensibile obţinute din surse ale spionajului, scrie CNN.

După descoperirea documentelor, avocaţii lui Biden au contactat imediat Administraţia Naţională a Arhivelor şi Înregistrărilor (NARA), care a început să cerceteze problema, a precizat sursa. Echipa lui Biden a cooperat cu NARA, care ulterior a ajuns să considere situaţia ca fiind o greşeală datorată lipsei unor măsuri de protejare adecvată a documentelor, a precizat sursa CNN.

Reacția Casei Albe

"Casa Albă cooperează cu Arhivele Naţionale şi cu Departamentul de Justiţie în ceea ce priveşte descoperirea a ceea ce par a fi documente ale administraţiei Obama-Biden, inclusiv un număr mic de documente cu marcajul clasificat", a declarat Richard Sauber, consilierul special al preşedintelui Biden, într-un comunicat.

"Documentele au fost descoperite atunci când avocaţii personali ai preşedintelui împachetau dosare aflate într-un dulap încuiat pentru a se pregăti să elibereze spaţiul de birouri de la Penn Biden Center din Washington, D.C. Preşedintele a folosit periodic acest spaţiu de la jumătatea anului 2017 până la începutul campaniei din 2020. În ziua acestei descoperiri, 2 noiembrie 2022 (cu câteva zile înainte de alegerile de la mijlocul mandatului - n.r.), Biroul de consiliere al Casei Albe a notificat Arhivele Naţionale. Arhivele au intrat în posesia materialelor în dimineaţa următoare", precizează comunicatul consilierului special al preşedintelui.

"Descoperirea acestor documente a fost făcută de avocaţii preşedintelui", a subliniat Sauber. "Documentele nu au făcut obiectul niciunei solicitări sau anchete anterioare din partea Arhivelor. De la această descoperire, avocaţii personali ai preşedintelui au cooperat cu Arhivele şi cu Departamentul de Justiţie în cadrul unei proceduri, pentru a se asigura că toate documentele administraţiei Obama-Biden se află în mod corespunzător în posesia Arhivelor", a adăugat consilierul special al preşedintelui.

Casa Albă l-a angajat pe Richard Sauber în mai anul trecut, pentru a ajuta la răspunsul administraţiei Biden la eventualele investigaţii viitoare, în cazul în care republicanii vor recâştiga majoritatea în Congres la alegerile de la mijlocul mandatului, ceea ce s-a şi întâmplat în Camera Reprezentanţilor. Sauber, care era la acea vreme cel mai important avocat al Departamentului pentru Veterani, şi-a început activitatea la Casa Albă cu titlul de "consilier special al preşedintelui".

Avantaj pentru Donald Trump

Descoperirea materialelor vine însă în contextul în care procurorul special Jack Smith îl investighează pe fostul preşedinte Donald Trump pentru posibila manipulare defectuoasă a unor documente clasificate la complexul său Mar-a-Lago din Florida. Anchetatorii federali au recuperat cel puţin 325 de documente clasificate de la Trump în cadrul anchetei lor.

Încă de când FBI a percheziţionat Mar-a-Lago, în august anul trecut,Trump a adus acuzaţii - fără a fi susţinute de dovezi - despre presupusa gestionare defectuoasă a documentelor guvernamentale de către predecesorii săi. Vestea despre dosarele clasificate apărute în biroul privat al lui Biden îi va oferi cu siguranţă un nou avânt lui Trump, care şi-a anunţat deja candidatura la alegerile prezidenţiale din 2024, în timp ce Joe Biden este aşteptat să-şi anunţe decizia la începutul acestui an.

Biden l-a criticat pe Trump atunci când a văzut fotografiile făcute de FBI care arătau o serie de documente găsite pe proprietatea lui Trump, vara trecută.

"Cum este posibil să se întâmple aşa ceva? Cum cineva - oricine ar fi - poate fi atât de iresponsabil?". a spus Biden. "M-am gândit ce date se aflau acolo, care ar putea compromite sursele şi metodele. Mă refer la nume de persoane care au ajutat sau... etc. ... total iresponsabil", a comentat Biden.

Păstrarea de informaţii clasificate după ce un oficial a părăsit serviciul guvernamental nu duce neapărat la acuzaţii penale. FBI a stabilit că fostul secretar de stat Hillary Clinton a deţinut materiale clasificate pe serverul său privat de e-mail timp de mai mulţi ani după ce a părăsit Departamentul de Stat în 2013. Anchetatorii FBI au ajuns la concluzia că a fost vorba despre o neglijenţă, nu despre o intenţie, reaminteşte CBS News.

Ce este Penn Biden Center 

Organizaţia Penn Biden Center oferă Universităţii din Pennsylvania, care are sediul în Philadelphia, un punct de lucru în capitala ţării.

Joe Biden a folosit spaţiul de birouri al organizaţiei de la jumătatea anului 2017 până în primăvara anului 2019, când şi-a declarat candidatura la preşedinţie.

Un grup de reflecţie, care a fost deschis în 2018, găzduieşte programe academice şi evenimente axate pe politica externă.

Birourile de la etajul şase ale Centrului se află chiar la poalele Capitoliului, iar ferestrele largi, din podea până în tavan, oferă o vedere panoramică asupra Congresului, relatează CBS News.

Personalul Centrului este alcătuit în mare parte din foşti funcţionari ai administraţiei Obama, mulţi dintre ei părăsind Centrul pentru a servi ulterior în administraţia Biden. Secretarul de stat Anthony Blinken, de exemplu, a fost directorul general al Centrului în 2018. Steve Richetti, care acum este consilier de rang înalt al lui Joe Biden la Casa Albă, a fost director general al Centrului în 2019.

Universitatea Pennsylvania l-a numit pe Joe Biden profesor de practică prezidenţială în cadrul programului Benjamin Franklin în 2017 şi l-a plătit cu 917.643 de dolari pentru discursuri şi pentru conducerea centrului omonim între 2017 şi 2019, potrivit declaraţiilor financiare ale preşedintelui. În prezent, el are activitatea suspendată la universitate, figurând în concediu.

Legăturile lui Joe Biden cu Universitatea din Pennsylvania sunt profunde. Fiul său defunct Beau şi nepoata sa Naomi şi-au luat diplome de licenţă de la această universitate. Fiica lui Biden, Ashley, şi-a obţinut masteratul la Penn, iar nepoata sa Natalie este în prezent studentă acolo.

Când era vicepreşedinte, Biden a lansat la Penn University, în 2016, programul "Cancer Moonshot" al administraţiei Obama.

Preşedintele a discutat despre modul în care gestionează informaţiile clasificate acasă într-o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu reporterii, în august anul trecut. "Am, la mine acasă, un spaţiu de dulapuri care este complet securizat. Îl iau acasă cu mine astăzi (dosarul zilnic prezidenţial). Este sigilat. Am o persoană cu mine - militari. Îl citesc, îl închid la loc şi îl dau militarului", a povestit preşedintele. Întrebat dacă este adecvat ca un preşedinte să aducă acasă materiale clasificate, Biden a răspuns: "Depinde de document şi depinde de cât de sigură este camera".

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult