Modifica setarile cookie
Toate categoriile

CNN a concediat trei angajați care au venit la sediu fără să fie vaccinați

Your browser doesn't support HTML5 video.

CNN a concediat trei angajaţi pentru că au venit la sediul canalului de televiziune din New York fără să fi fost vaccinaţi împotriva COVID-19, conform unei note a preşedintelui acestei reţele de ştiri prin cablu, citată de dpa.

"Săptămâna trecută, ni s-a adus la cunoştinţă că trei angajaţi veneau la birou fără să fi fost vaccinaţi", se spune în nota trimisă joi personalului CNN, la care a avut acces Los Angeles Times.

"Cei trei au fost demişi. Vreau să fiu clar - avem o politică de toleranţă zero în acest sens. Trebuie să vă vaccinaţi pentru a veni la birou. Şi trebuie să fiţi vaccinaţi pentru a lucra pe teren, cu alţi angajaţi, indiferent dacă intraţi sau nu într-un birou. Punct", menţionează nota.

Numele angajaţilor concediaţi nu au fost date publicităţii, după cum au indicat doi angajaţi ai unităţii WarnerMedia.

Angajaţilor vaccinaţi li s-a permis să revină la biroul CNN pe bază voluntară.

Citește și
Munca de la distanță, tot mai apreciată în România. Care sunt cele mai căutate domenii
Tot mai mulţi români preferă să lucreze de acasă. "Nu mai pierd timpul cu drumul"

Până în prezent, cei vaccinaţi au fost crezuţi pe cuvânt şi nu li s-a cerut să prezinte vreo dovadă privind injectarea serului. Dar această situaţie s-ar putea schimba în săptămânile următoare, conform unor surse din interiorul canalului de ştiri.

CNN a tot amânat stabilirea unei date exacte pentru revenirea oficială a tuturor angajaţilor la biroul său din Hudson Yards, în partea de vest a Manhattanului.

Iniţial, se aştepta ca angajaţii canalului de televiziune să revină la birou la 7 septembrie, dar în urma recentei recrudescenţe a cazurilor de COVID-19, pusă pe seama persoanelor nevaccinate, această dată a fost amânată pentru mijlocul lunii octombrie.

Companiile americane au adoptat o linie dură faţă de angajaţii care refuză vaccinarea. Astfel, 150 de persoane de la spitalul Houston Method din Texas au demisionat sau au fost concediate, după ce sistemul medical a cerut ca toţi angajaţii încadraţi să fie vaccinaţi.

O serie de organizaţii media, între care CBS News, ai cărei angajaţi lucrează aproape unul de altul, solicită vizitatorilor să facă dovada că s-au vaccinat înainte de intrarea într-o unitate a companiei.

Aproximativ o treime din personalul CNN lucrează la sediul companiei după mai bine de un an de muncă la distanţă din cauza pandemiei. Angajaţilor li se permite să revină la birou la două săptămâni după finalizarea schemei de vaccinare.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult