Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Civili ucişi în nordul Siriei, după armistițiu. Erdogan ameninţă că reia ofensiva

Raidurile aeriene ale Turciei au ucis vineri civili în nord-estul Sieriei, potrivit ONG-ului Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (SOHR), iar Ankara ameninţă să reia ofensiva sângeroasă, potrivit Euronews.

Joi, SUA şi Turcia au ajuns la un acord privind o încetare a focului în Siria.

Operaţiunea lansată de Ankara la 9 octombrie împreună cu trupe auxiliare siriene a deschis un nou front în Siria, devastată de război din 2011 şi unde forţele kurde partenere ale Occidentului în lupta împotriva Statului Islamic (SI) au acuzat Washingtonul că le-au abandonat.

Joi seara, în urma unei intervenţii diplomatice a Statelor Unite, Turcia a acceptat să suspende timp de cinci zile ofensiva, reclamând o retragere a forelor kurde de la frontiera sa, pentru a-i pune capăt definitiv.

Însă preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a ameninţat vineri cu o reluare a operaţiunii, dacă ”promisiunile” nu sunt respectate până marţi seara.

Citește și
Armistiţiul din Siria încălcat la câteva ore după anunțarea unui acord
Bombardamente în Siria la câteva ore după anunțarea unui armistițiu

Acordul turco-amerian nu este un ”armistiţiu” real, ci ”o cerere de capitulare a kurzilor”, a denunţat preşedintele Consiliului European Donald Tusk.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat o ”iniţiativă comună” cu cancelarul german Angela Merkel şi premierul britanic Boris Johnson în vederea unei întâlniri ”în curând” cu Erdogan.

Pe teren, vineri, violenţele continuau. Cinci civili şi patru combatanţi kurzi au fost ucişi într-un atac al aviaţiei turce în satul Bab al-Kheir, în nordul Siriei, a anunţat Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (SOHR).

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult