Cine sunt victimele atacului din Noua Zeelandă. 5 copii uciși, cel mai mic avea 3 ani
Galerie foto
Printre morți se numără medici, ingineri, profesori, refugiați, imigranți, dar și persoane născute în Noua Zeelandă, scrie nzherald.co.nz.
GALERIE FOTO
Cel puțin 5 copii i-au căzut victimă australianului Brenton Harrison Tarrant, cel mai mic având 3 anișori. Este vorba despre Mucad Ibrahim, care este dat dispărut, el nemaifiind văzut din momentul atacului. Băiețelul de doar 3 ani se afla cu familia la moscheea Al Noor.
Abdullahi Dirie, de 4 ani, se afla împreună cu tatăl lui, Adan Ibrahin Dirie, și ceilalți patru frați ai săi la moschee în momentul atacului. Frații lui au reușit să scape, tatăl fiind rănit, însă Abdullahi a murit în urma atacului.
O altă victimă este un băiat de 12 ani, despre care însă nu se cunosc prea multe informații. O prietenă a familiei acestuia, Heba Sami, a declarat că tatăl ei a fost rănit în timp ce încerca să-și protejeze copiii.
Sayyad Milne, 14 ani, este o altă victimă. Tatăl lui a povestit cu lacrimi în ochi că băiatul se afla împreună cu mama lui și câțiva prieteni la moscheea Al Noor, așa cum făcea în fiecare vineri.
"Mi-am pierdut băiatul, abia împlinise 14 ani. Nu am fost informat oficial despre moartea lui, dar știu pentru că a fost văzut într-o baltă de sânge pe podeaua moscheii", a povestit îndurerat tatăl.
Hamza Mustafa, 16 ani, și tatăl acestuia, Khaled Mustafa, sunt doi refugiați din Siria, sosți în Noua Zeelandă în urmă cu doar cîteva luni. Khaled a murit tot la moscheea Al Noor, în timp ce fiul Hamza este dat dispărut. Un al copil al bărbatului, Zaid, de 13 ani, se află într-un spital din Christchurch, după ce a fost supus unei intervenții chirurgicale de șase ore.
Naeem Rashid, de origine din Pakistan, și fiul său, Talha, de 21 de ani, se numără printre victime. Potrivit presei, Naeem a murit în încercarea de a-i lua arma atacatorului, în timpul atacului de la Al Noor. Fiul său a fost, de asemenea, împușcat și ucis.
Ansi Karippakulam Alibava, o tânără de 25 de ani originară din India, se află printre persoanele declarate dispărute, la fel ca Vora Ramiz, 28 de ani.
Farhaj Ashan, un inginer de 30 de ani, a plecat cu soția sa, Insha Aziz, și fiica lor de 3 ani și fiul de 7 luni la slujbă, vineri. Familia nu are nicio informație legată de soarta acestuia, el fiind declarat dispărut.
"Nu știu unde este fiul meu. Sunt în contact cu soția lui din momentul tragediei, dar nu știm nimic", a declarat tatăl acestuia, Mohammad Sayeeduddin, pentru Herald.
Mojammel Hoq, din Bangladesh, se numără printre dispăruți. El se afla de 2 ani la Christchurch pentru a studia să devină dentist.
Născut în Kuweit, Atta Elayyan, 33 de ani, era director al unei companii din Christchurch, LWA Solutions. Devenise tată de curând și era pasionat de fotbalul în sală, fiind portar al unei echipe naționale.
Și Syed Jahandad Ali, 34 de ani, de origine din Pakistan, se află printre cei dați dispăruți. El a vorbit ultima data cu soția sa, vineri dimineață, însă aceasta a declarat, presei locale, că nu are nicio informație despre unde se află acesta.
Hussain Al-Umari, 36 de ani, era de origine din Emiratele Arabe Unite, familia lui emigrând în Noua Zeelandă în 1997.
Osama Adnan (37 de ani) era de origine egipteană și se numără printre dispăruți, în timp ce Kamel Darwish, 39 de ani, tatăl a trei copii se afla în moschee în timpul atacului. Familia nu are informații despre soarta acestuia.
"Ne-am dus pe la toate spitalele, însă nu au vrut să ne dea numele victimelor. Nu avem nicio informație, nimeni nu se spune nimic", a declarat Zuhair Darwish, fratele lui Kamel.
Medicul Haroon Mahmood, 40 de ani, a lăsat în urmă o soție și doi copii, de 13, respectiv 11 ani. El era director adjunct la colegiul Canterbury, o școală privată, și era de origine din Pakistan.
Potrivit unor rude, Husne Ara Parvin, 42 de ani, a fost împușcată în momentul în care încerca să-și salveze soțul aflat în scaunul cu rotile.
"Mătușa mea a mers în sectorul pentru femei, după ce și-a lăsat soțul în sectorul pentru bărbați de la moschee. S-a dus la el când a auzit gloanțele. A fost împușcată înainte de a ajunge în sectorul bărbaților, pentru a-și salva soțul", a declarat nepotul acesteia.
Soțul femeii, Farid, a supraviețuit atacului.
Mohammad Imran Kahn, 47 de ani, se numără printre victimele de la moscheea Linwood. Acesta era proprietatul a două restaurante în Christchurch.
Amjad Hamid, 57 de ani, era medic cardiolog de origine din Palestina. El se mutase în Noua Zeelandă, în urmă cu 23 de ani, pentru o viață mai bună.
Alte victime sunt: Abdelfattah Qasem, 59 de ani, născut în Palestina, Linda Armstrong, 65 de ani, Ali Elmadani, 66 de ani, tot din Palestina, Haji-Daoud Nabi, 71 de ani, un refugiat afgan, care conducea o asociație a afganistanilor, Lilik Abdul Hamid, și Ashraf Alim, din Fiji.
Australianul de 28 de ani Brenton Tarrant, suspectul în urma atacului asupra a două moschei din Christchurch, a compărut sâmbătă în faţa instanţei, care l-a acuzat de crimă. Militantul de extremă-dreaptă a ascultat impasibil acuzaţiile ce i-au fost aduse şi nu a solicitat să fie eliberat pe cauţiune, rămânând în închisoare până la următoarea apariţie în faţa instanţei, prevăzută pentru data de 5 aprilie.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!