Cine e Christopher Vialva, ultimul condamnat la moarte executat în SUA. Ce oroare a comis
Execuția a venit în ciuda apelurilor la clemenţă din partea susţinătorilor săi, care au subliniat lipsa de maturitate a acestuia în momentul faptelor.
Christopher Andre Vialva, în vârstă de 40 de ani, a primit o injecţie letală în penitenciarul Terre Haute (Indiana), a confirmat Departamentul de Justiţie. Moartea sa a fost pronunţată la 18.46 (22.46 GMT), potrivit Agerpres.
Ultimele sale cuvinte înaintea execuției au fost un apel la divinitate, pentru alinarea durerii familiiilor celor două victime pe care le-a ucis, potrivit, potrivit unui reporter care a servit ca martor din partea presei la execuție, scrie CBS News.
„Doamne... vindecă inimile lor cu har și dragoste. Sunt gata, Doamne”, a spus Vialva.
Curtea Supremă a respins în cursul zilei un recurs depus de avocaţii săi.
El a fost condamnat în 2000 la pedeapsa cu moartea pentru furtul maşinii unui cuplu, după care a împuşcat ambele victime şi a dat foc vehiculului şi cadavrelor în Texas.
"În ciuda naturii foarte, foarte oribile a crimei pentru care Christopher a fost condamnat, poziţia mea, bazată pe ştiinţă, este că creierul său nu era cel al unui adult pe deplin constituit", a estimat Jason Chein, profesor de psihologie la Temple University, citat de CNN.
În Statele Unite, crimele sunt în general judecate de tribunalele statelor, dar justiţia federală este sesizată în cele mai grave cazuri.
Ea pronunţă rareori pedepse cu moartea şi chiar mai rar execută condamnaţii. Din 1988 până în 2003, doar trei condamnaţi au fost executaţi la nivel federal, apoi niciunul timp de 17 ani.
Dar guvernul preşedintelui republican Donald Trump, un susţinător ferm al pedepsei cu moartea şi care speră să câştige un al doilea mandat pe 3 noiembrie, a decis în urmă cu un an să reia execuţiile federale.
Execuţia lui Christopher Vialva este a şaptea din vară, după cea a unui amerindian - în ciuda opoziţiei tribului navajo -, precum şi a cinci albi.
Pedeapsa cu moartea este în declin în Statele Unite, unde doar câteva state, în special în sud, încă mai recurg la ea.
Potrivit sondajelor, sprijinul pentru pedeapsa capitală a scăzut în rândul populaţiei americane, dar rămâne puternic printre alegătorii republicani.