Cine este Ashraf Ghani, președintele Afganistanului. De la promisiuni de modernizare a statului la fuga în exil
Președintele a părăsit statul la șapte ani de la alegerea sa în funcție, în 2014. Ashraf Ghani își dorea ca statul să uite ce înseamnă războiul și să devină o țară modernă. Acesta a fost recunoscut ca fiind un tehnocrat și un expert în state eșuate.
Ghani a depus eforturi pentru a ține în frâu corupția și a promis o creștere economică, dar și întărirea protecției drepturilor omului, în special ale femeilor.
Însă prezența talibanilor în stat și sprijinul international în scădere l-au lăsat pe Ghandi fără prea multă putere, mai ales că prezența americană în stat a fost diminuată.
Cum se va numi Afganistanul după revenirea talibanilor la putere
Un fost oficial al Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională și consilier al guvernului afgan după căderea talibanilor, Alex Thier, a declarat că președintele Afganistanului a încercat, de-a lungul a mai multor ani, să obțină suport internațional pentru proiecte ce propuneau repararea instituțiilor din stat. Însă intențiile sale au avut de suferit din cauza politicii țării.
„Era mai mult un tehnocrat și un vizionar decât un lider politic și cred că asta a fost o provocare care l-a costat, pentru că realitatea este că Afganistanul este un stat divers, multietnic, cu diferite centre de putere și o mulțime de cereri de compromisuri”, a spus Alex Thier.
Ashraf Ghandi și-a petrecut mare parte din începutul carierei în afara Afganistanului, lucrând ca academician în SUA și ca economist la Banca Mondială.
Filmul victoriei talibanilor din Afganistan. Ce planuri au după cucerirea țării: „Avem sprijinul populaţiei”
S-a întors în Afganistan 24 de ani mai târziu, devenind ministru de Finanțe în anul 2002. Președintele a fost recunoscut pentru ambiția sa și viziunea sa de modernizare a statului.
Ashraf Ghani a candidat la alegerile prezidențiale din 2009, dar nu a reușit să ocupe cea mai înaltă funcție din stat. Însă, în 2014, a reușit să câștige funcția de președinte și a fost reales și în 2019.
În timpul mandatului său, talibanii au reușit să-și amplifice prezența în Afganistan atât de mult încât Ashraf Ghani a fost exclus din discuțiile de pace dintre SUA și talibani, din 2019.