Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cinci turiști francezi arestați în Spania pentru că ar fi violat în grup o tânără

Cinci tineri francezi au fost arestați, marți, în Benidorm, Spania, după ce ar fi violat o norvegiancă de 20 de ani, pe care au cunoscut-o pe internet.

Potrivit autorităților, violul ar fi avut loc într-o casă de vacanță, iar suspecții au putut fi localizați ușor datorită fotografiilor de pe Facebook. Victima, care era în vacanță împreună cu o prietenă, i-ar fi cunoscut pe cei cinci tineri pe un site de socializare și au hotărât să se întâlnească. Aceștia și-au petrecut seara împreună, iar la un moment dat, una dintre tinere a plecat din casă și a lăsat-o pe victimă singură cu cei care ar fi violat-o, relatează Daily Mail. La câteva ore după ce au fost denunțați, tinerii au fost găsiți și arestați pentru agresiune sexuală. Aceștia neagă acuzațiile care li se aduc.

Cele două femei au fost duse la spital, imediat după incident pentru un control medical amănunțit. „Investigațiile se află în derulare pentru a determina exact cum a participat fiecare dintre tineri la viol și sunt așteptați la proces“, a declarat un purtător de cuvânt al poliției. De asemenea, oficialii încearcă să descopere și dacă prietena victimei a fost obligată să părăsească casa sau a plecat în mod voluntar.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult