Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cinci oameni au murit după ce un avion medical s-a prăbușit. Cine se afla la bord

Cinci persoane aflate la bordul unui avion medical şi-au pierdut viaţa după ce aparatul de zbor s-a prăbuşit în statul Nevada, sud-vestul Statelor Unite, relatează Xinhua.  

Care Flight, un program al Autorităţii Regionale pentru Servicii Medicale de Urgenţă (REMSA), a anunţat într-un comunicat că o aeronavă Pilatus PC-12 a ieşit de pe radar vineri, la ora locală 21:45 (05:45 GMT sâmbătă), în apropiere de Stagecoach, Nevada.

La bordul avionului se aflau un pilot, o asistentă, un paramedic, un pacient şi un membru al familiei pacientului, potrivit comunicatului.

Avionul medical s-a prăbușit vineri noaptea

Biroul şerifului din comitatul Lyon a confirmat că Centrul de Dispecerat a primit mai multe apeluri cu privire la un posibil accident de avion în Stagecoach vineri seara, iar aeronava a fost localizată de echipele de căutare şi salvare.

Biroul şerifului a declarat că, în coordonare cu Comisia Naţională pentru Siguranţa Transporturilor (NTSB) din SUA, încearcă să stabilească cauzele accidentului. O echipă formată din şapte anchetatori urma să sosească în Nevada pentru a investiga cauzele prăbuşirii avionului medical, a precizat NTSB.

Citește și
avion marea ionica
Un avion grec de vânătoare s-a prăbușit în Marea Ionică. Pilotul încă este căutat | FOTO

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult