Ciclonul tropical Jasper a făcut prăpăd în Australia. Mii de locuitori din Queensland au rămas fără curent | VIDEO
Furtuna de categoria a 2-a a atins uscatul miercuri, către ora locală 17:00 (9:00, ora României), au anunţat meteorologii.
Rafale de vânt violente, de până la 113 de kilometri pe oră au fost înregistrate în momentul în care Jasper a început să atingă zona de coastă, iar ploi torenţiale ar putea antrena inundaţii bruşte.
Staţiunea balneară Palm Cove a fost măturată de valuri, rafale violente de vânt şi precipitaţii puternice, obligând restaurantele şi hotelurile să se închidă.
„Ne aşteptăm să vedem precipitaţii puternice intensificându-se în orele următoare”, a anunţat miercuri după-amiaza meteorologul Miriam Bradbury.
Potrivit vicepremierului din Queensland, Steven Miles, inundaţii „periculoase şi potenţial mortale” ar putea dura „mai multe zile”.
Aproximativ 15.000 de gospodîrii au fost private de curent, din cauza unor rafale violente de vânt, potrivit companiilor de electricitate şi Guvernului statului Queensland.
Alerte de revărsări de ape au fost lansate, iar alimentarea cu electricitate a fost întreruptă în mod preventiv în zone în care se aşteaptă pagube.