China neagă acuzaţiile preşedintelui american Donald Trump privind amestecul în alegerile din noiembrie
Un advertorial cumpărat de publicaţia China Daily, condusă de stat, într-un ziar local din statul american Iowa reprezintă 'o cooperare normală' între SUA şi media străine, a spus joi un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe chinez.
"A descrie asta ca pe o încercare a guvernului chinez de a se amesteca în alegerile din SUA este pur şi simplu deplasat şi fals", a spus Geng Shuang, citat de Agerpres.
Anterior, Trump a postat pe Twitter imagini cu o secţiune advertorială a China Daily în cotidianul Des Moines Register, spunând că este vorba de "reclame propagandistice". Reclama, care este concepută să arate ca un ziar, conţine critici la adresa politicilor preşedintelui.
La o reuniune de miercuri a Consiliului de Securitate al ONU, Trump a acuzat China că încearcă să se amestece în viitoarele alegeri de la mijloc de mandat din SUA, care vor avea loc în noiembrie, adăugând că are dovezi pentru a-şi susţine afirmaţiile.
"Nu vor ca eu sau ca noi să câştigăm deoarece sunt primul preşedinte care contestă China în privinţa comerţului, iar noi câştigăm în privinţa comerţului", a spus Trump.
Geng Shuang a declarat că China are o "tradiţie diplomatică" de a nu se amesteca în afacerile interne ale altor state.
"Este foarte clar pentru comunitatea internaţională care este ţara cea mai obişnuită în a se amesteca în afacerile interne ale altor state", a mai afirmat purtătorul de cuvânt. "Sfătuim SUA să pună capăt acestor acuzaţii nerezonabile şi defăimătoare împotriva Chinei", a mai spus el.
Recent, SUA au cerut instituţiilor media de stat chineze să se înregistreze ca agenţi străini.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Agerpres
Etichete: donald trump , China , alegeri , statele unite
Dată publicare: 27-09-2018 14:21