Modifica setarile cookie
Toate categoriile

China îl acuză pe noul preşedinte taiwanez că împinge țara spre război. „Aceasta se numeşte joaca cu focul”

China l-a acuzat vineri pe noul preşedinte taiwanez Lai Ching-te că împinge insula spre "război" şi a ameninţat să reacţioneze şi mai puternic până la "reunificarea completă a patriei", în a doua zi a unor manevre militare de amploare.

"De la preluarea funcţiei sale (luni), liderul regiunii Taiwan a pus serios sub semnul întrebării principiul unei singure Chine, ceea ce îi împinge pe compatrioţii noştri din Taiwan spre o situaţie primejdioasă de război şi pericol", a declarat Wu Qian, purtător de cuvânt al Ministerului chinez al Apărării, citat într-un comunicat, relatează AFP. "Aceasta se numeşte joaca cu focul, iar cei care se joacă cu focul se vor arde cu siguranţă", a afirmat el. "De fiecare dată când (mişcarea care susţine) 'independenţa Taiwanului' ne va provoca, vom merge puţin mai departe cu contramăsurile noastre, până când se va realiza reunificarea completă a patriei mamă", a avertizat purtătorul de cuvânt citat. Aceste declaraţii survin în timp ce nave de război şi avioane de vânătoare chineze încercuiesc Taiwanul, a cărui suveranitate este revendicată de China, în cadrul manevrelor militare denumite 'Joint Sword-2024A'. "De la 07:14 vineri (23:14 GMT joi), 62 de avioane au fost detectate, dintre care 47 au trecut linia mediană" în strâmtoarea Taiwan, a transmis Ministerul Apărării de la Taipei vineri seara într-un comunicat. Acesta este cel mai mare număr de avioane observat în 24 de ore în acest an. Ministerul a detectat de asemenea 27 de nave ale marinei şi gărzii de coastă chineze, mobilizate la aceste exerciţii. Începute joi dimineaţa în strâmtoare, în jurul Taiwanului şi în apropiere de insulele învecinate, aceste manevre implică armata terestră, marina, forţele aeriene şi unitatea de rachete ale Chinei. Aplicaţiile erau prevăzute să dureze până vineri, dar analiştii avertizează că exerciţiile ar putea fi prelungite sau reluate în scurt timp. Obiectivul este de a verifica "capacitatea de a prelua puterea şi de lovituri comune, precum şi controlul asupra teritoriilor-cheie", a declarat vineri Li Xi, purtătorul de cuvânt al comandamentului teatrului de operaţiuni Est al armatei chineze. Beijingul a prezentat joi aceste exerciţii militare ca pe o "pedeapsă severă" împotriva "separatiştilor" din insulă care vor sfârşi "în sânge", ca reacţie la discursul rostit de Lai Ching-te la ceremonia învestirii sale luni, perceput de China drept o "declaraţie de independenţă a Taiwanului". Înregistrări video publicate de armata chineză arătau vineri soldaţi ieşind în fugă dintr-o clădire spre posturile lor de luptă şi avioane de vânătoare decolând în sunet de muzică militară. Potrivit televiziunii de stat CCTV, ofiţerii de marină chinezi au făcut apel la omologii lor taiwanezi să nu se "opună reunificării prin forţă". Într-o grafică animată a armatei chineze se vede o ploaie de rachete căzând asupra unor ţinte-cheie din insulă, cu un mesaj care afirmă că aşa vor fi "tăiate vasele de sânge ale independenţei Taiwanului". În cursul zilei, "numeroase grupuri de avioane de vânătoare încărcate cu muniţie reală s-au îndreptat rapid spre spaţiul aerian vizat", a relatat televiziunea de stat CCTV, evocând "lovituri simulate împotriva unor ţinte importante". Patru nave ale gărzii de coastă chineze au intrat în cursul dimineţii în "apele interzise" a două insule taiwaneze, a indicat paza de coastă a Taipeiului, care a "îndemnat China să dea dovadă de reţinere şi să înceteze imediat comportamentul său iraţional". Taiwanul "va apăra valorile libertăţii şi democraţiei", a asigurat joi Lai, promiţând că se va afla "în prima linie". China consideră Taiwanul drept una din provinciile sale, pe care nu a reuşit încă să o reunifice cu teritoriul său continental de la sfârşitul războiului civil şi de la venirea comuniştilor la putere în 1949. De mai mulţi ani, Beijingul şi-a intensificat ameninţările şi presiunile politice, economice şi militare asupra Taiwanului. ONU a făcut apel la toate părţile "să se abţină de la orice acţiune care ar putea agrava tensiunile", notează AFP.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult