Modifica setarile cookie
Toate categoriile

China a lansat cel mai rapid tren fără pilot din lume. În cât timp ar parcurge distanţa Bucureşti-Braşov

China se pregăteşte pentru organizarea Jocurilor Olimpice de Iarnă din 2022 şi a inaugurat un tren care poate transporta turiştii de la Beijing până la pârtiile de schi în timp record, relatează The Guardian.

Este vorba despre cel mai rapid tren autonom din lume, care poate atinge viteze de până la 350 de km/h. Astfel că turiştii vor putea parcurge cei peste 170 de km (distanța aproximativă dintre București și Brașov) dintre capitala Beijing şi Zhangjiakou, unde se va ţine competiţia, în doar 45 de minute.

Până acum, distanţa dintre cele două oraşe era parcursă de trenuri în aproximativ trei ore, astfel că durata călătoriei s-a scurtat la aproape un sfert. Trenurile vor opri în staţii automat, după un orar precis. Deşi trenul este autonom, un angajat al căilor ferate se va afla în permanenţă la manete, pregătit să intervină în caz de urgenţă.

Ca trenul să poată atinge vitezele record de care este capabil, o nouă linie de cale ferată a fost construită. A fost inaugurată pe 30 decembrie, are 10 staţii şi a fost realizată în patru ani.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult