Modifica setarile cookie
Toate categoriile

China a început să folosească prelevări anale pentru testele Covid-19. Care sunt persoanele vizate

China a început să folosească prelevări anale pentru testarea persoanelor considerate ca prezentând un risc ridicat de a se îmbolnăvi de Covid-19, potrivit televiziunii chineze de stat.

Această metodă poate creşte rata depistării în rândul persoanelor infectate, relatează AFP, citat de News.ro.

Autorităţile au efectuat prelevări anale săptămâna trecută, în cartiere din Beijing în care s-au confirmat contaminări cu noul coronavirus, potrivit CCTV, o metodă folosită de asemenea în cazul persoanelor plasate în carantină.

Focare mici, depistate în utimele săptămâni, au condus la plasarea în carantină a mai multor oraşe din nordul ţării şi la campanii masive de testare în care s-au prelevări de probe din gură şi nas.

Metoda prelevării unor probe anale „poate creşte rata depistării persoanelor infectate”, deoarece virusul persistă mai mult timp în anus decât în căile respiratorii, declară pentru CCTV un medic de la Spitalul Youan din Beijing, Li Tongzeng.

Citește și
China - SUA
Președintele Chinei a avertizat asupra unui "nou război rece", la Forumul de la Davos

CCTV anunţa duminică faptul că aceste prelevări anale urmează să nu fie folosite la fel de larg ca celelalte metode de depistare, deoarece această metodă „nu este practică”.

În contextul în care bilanţul pandemiei creşte în lume, China a impus măsuri mai stricte la sosirea pe teritoriul chinez, cu scopul de a menţine transmiterea virusului pe plan intern cât mai aproape de zero.

Beijingul a înăsprit, de asemenea, restricţiile pe plan intern şi a anunţat că reduce - începând de joi - accesul în capitală al persoanelor cu un risc mediu sau mare de a se contamina, cu scopul de a reduce răspândirea noului coronavirus în perioada Anului Nou chinezesc.

Persoanele care sosesc în China sunt obligate să prezinte rezultatul a multiple teste şi să stea în carantină cel puţin 14 zile, în hoteluri desemnate. De asemenea, numeroase oraşe şi regiuni impun măsuri suplimentare.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult