Cercetători americani lucrează la un spray nazal împotriva COVID-19
Ideea este bazată pe principiul terapiei genice introducând prin nas şi gât material genetic în anumite celule care ca răspuns să producă anticorpi puternici pentru a împiedica contaminarea cu noul coronavirus.
"Avantajul acestei abordări este că nu trebuie să aveţi un sistem imunitar competent pentru a fi eficientă", a declarat profesorul James Wilson, responsabil de proiect pentru Universitatea din Pennsylvania.
În prezent testată pe animale, metoda ar putea proteja împotriva noului coronavirus circa şase luni pentru o singură doză, este de părere omul de ştiinţă, şi se înscrie ca în completarea viitoarelor vaccinuri.
Pionier la terapiei genice, James Wilson a fost contactat în februarie de guvernul american pentru a şti dacă laboratorul său poate utiliza împotriva COVID-19 această tehnologie în plină expansiune.
Echipa sa nu a putut progresa decât după ce Regeneron Pharmaceuticals a dezvoltat un tratament novator bazat pe un cocteil de anticorpi de sinteză.
Administraţia Americană pentru Medicamente (FDA) a emis recent o autorizaţie de utilizare de urgenţă pentru terapia cu anticorpi anti-COVID-19 a companiei Regeneron Pharmaceuticals, un tratament experimental administrat preşedintelui american Donald Trump.
Cercetătorii speră ca spray-ul va obliga celulele nazale atinse să producă anticorpi ai Regeneron şi să blocheze astfel orice contaminare cu SARS-CoV-2 pe căile respiratorii.
Pe de altă parte, efectele secundare ar putea fi mai mici decât în cazul vaccinurilor pe punctul de a fi aprobate.
Universitatea din Pennsylvania şi Regeneron Pharmaceuticals prevăd să încheie testele până în ianuarie înainte de a solicita FDA unda verde pentru testele pe om.