Cele mai folosite metode de tortură aplicate de soldații lui Putin în Ucraina. Ororile descrise în rapoarte
Echipa Mobile Justice Team, înfiinţată de firma internaţională de drept umanitar Global Rights Compliance, a lucrat cu procurorii ucraineni pentru a documenta crime de război în regiunea Herson de când aceasta a fost recucerită în noiembrie, după mai bine de opt luni sub control rusesc.
Autorităţile ucrainene analizează peste 97.000 de rapoarte privind crime de război şi au depus acuzaţii împotriva a 220 de suspecţi în instanţele naţionale.
Autorii de crime la nivel înalt ar putea fi judecaţi la Curtea Penală Internaţională (CPI) de la Haga, care a cerut deja arestarea preşedintelui rus Vladimir Putin.
Kremlinul a negat în mod constant acuzaţiile de crime de război comise în Ucraina de către forţele care au luat parte la o "operaţiune militară specială" despre care spune că a fost lansată pentru a "deznazifica" vecinul său şi a proteja Rusia.
Cel mai recent raport al Mobile Justice Team, finanţat de Marea Britanie, Uniunea Europeană şi Statele Unite, a analizat 320 de cazuri şi mărturii ale martorilor din 35 de locaţii din regiunea Herson.
Dintre relatările victimelor analizate, "43% au menţionat în mod explicit practici de tortură în centrele de detenţie, citând violenţa sexuală ca fiind o tactică comună impusă asupra lor de către gardienii ruşi", se arată într-un comunicat.
În iunie, procurorii ucraineni au deschis primul dosar privind presupusa deportare a zeci de orfani din Herson, acuzând un politician rus şi doi presupuşi colaboratori ucraineni de crime de război.
Aceştia nu au oferit niciun comentariu imediat cu privire la cele mai recente constatări privind tortura.
Tortură şi bătăiReuters a raportat în ianuarie despre amploarea presupusei torturi din Herson.
Autorităţile ucrainene au declarat atunci că aproximativ 200 de persoane ar fi fost deţinute ilegal. Supravieţuitorii au povestit pentru Reuters despre tactici, inclusiv şocuri electrice şi sufocare.
La vremea respectivă, Kremlinul şi Ministerul rus al Apărării nu au răspuns la întrebările Reuters, inclusiv cu privire la presupusele torturi şi detenţii ilegale.
"Adevărata amploare a crimelor de război ale Rusiei rămâne necunoscută", a declarat Anna Mykytenko, consilier juridic principal la Global Rights Compliance, cu privire la cele mai recente constatări privind tortura.
"Dar ceea ce putem spune cu certitudine este că consecinţele psihologice ale acestor crime crude asupra poporului ucrainean vor fi întipărite în mintea lor pentru anii care vor urma", a declarat ea.
Cel puţin 36 de victime intervievate de procurori au menţionat utilizarea electrocutării în timpul interogatoriilor, adesea electrocutări genitale, precum şi ameninţări de mutilare genitală.
O victimă a fost forţată să asiste la violul unui alt deţinut, se arată în raport.
Potrivit raportului, cei mai susceptibili de a fi supuşi torturii au fost militarii, dar şi forţele de ordine, voluntarii, activiştii, liderii comunităţii, lucrătorii medicali şi profesorii.
Conform raportului, tehnicile de tortură cel mai frecvent utilizate au fost sufocarea, waterboarding, bătăile severe şi ameninţările cu violul.
În ansamblu, dovezile din centrele de detenţie eliberate "sugerează că planul lui Putin de a stinge identitatea ucraineană include o serie de crime care evocă genocidul", a declarat avocatul britanic Wayne Jordash, care a condus echipa.