Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cel puţin șapte morţi în urma unei alunecări de teren produse în apropierea unui sat minier, în Filipine

Cel puţin şapte persoane au murit şi alte 31 au fost rănite după ce o alunecare de teren produsă în apropierea unui sat minier, cauzată de ploile abundente, a îngropat trei autobuze şi mai multe case, într-o regiune muntoasă din sudul Filipinelor.

După această alunecare de teren, care s-a produs marţi seara, 48 de persoane au fost date dispărute, inclusiv cel puţin 20 de pasageri rămaşi blocaţi la bordul autobuzelor, au declarat autorităţile.

Alunecarea de teren s-a produs la Masara, în provincia Davao de Oro de pe insula Mindanao, a declarat pentru AFP Edward Macapili, un reprezentant al agenţiei provinciale pentru gestionarea dezastrelor.

Mai multe case, trei autocare şi un jeepney - vehicul de transport public popular în Filipine - au fost surprinse de alunecarea de teren.

La bordul vehiculelor se aflau cel puţin 28 de persoane, potrivit autorităţilor. Opt dintre acestea ar fi reuşit să iasă pe geamuri, dar au fost înghiţite de noroi, a declarat Macapili.

Citește și
Pesti
Milioane de pești au „fugit” din apă. Fenomenul apărut în mare care a făcut sardinele să sară pe plajă. VIDEO

Autobuzele se aflau la intrarea într-o mină de aur operată de compania filipineză Apex Mining din Masara, unde aduceau şi preluau muncitori. Un al patrulea autobuz tocmai plecase din zonă înainte de producerea tragediei, a indicat compania.

Şapte cadavre au fost găsite în noroi, a declarat un oficial local. De asemenea, 31 de localnici au fost răniţi, dintre care doi se află în stare gravă. Aceştia din urmă au fost transportaţi pe calea aerului la un spital din Davao, potrivit lui Macapili.

Echipe de intervenţie din întreaga regiune efectuează căutări în zona acoperită de noroi, a precizat acesta. „Lucrăm în mare parte manual pentru că este periculos să sapi cu excavatoare, deoarece nu ştim dacă sunt oameni prinşi sub dărâmături”, a explicat el.

Alunecarea de teren i-a luat prin surprindere pe locuitori. „N-au existat semne ale alunecării de teren; ploile s-au oprit joi şi până vineri era deja frumos şi cald”, a spus Macapili.

Potrivit acestui oficial, un cutremur a zguduit satul la scurt timp după alunecarea de teren. Căutările au fost suspendate la miezul nopţii din cauza pericolului şi au fost reluate în zorii zilei.

Într-o declaraţie pentru Bursa de Valori din Filipine, Apex a declarat că şi-a redus operaţiunile pentru a ajuta în cadrul operaţiunilor de căutare şi salvare, prin furnizarea de echipamente, personal şi alimente.

În Masara şi în patru sate învecinate, 285 de familii au fost nevoite să îşi evacueze locuinţele, a declarat Edward Macapili.

Săptămâna trecută, cel puţin 18 persoane au murit în urma alunecărilor de teren şi a inundaţiilor din regiune, potrivit celui mai recent bilanţ emis de Agenţia naţională pentru gestionarea dezastrelor.

Alunecările de teren sunt frecvente în acest arhipelag muntos, din cauza ploilor abundente şi a defrişărilor pe scară largă.

Filipine este devastată în mod regulat de furtunile care devin din ce în ce mai violente pe măsură ce clima se schimbă, potrivit oamenilor de ştiinţă.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult