Cel puţin 12 migranţi au murit în cel mai grav naufragiu din acest an de pe Canalul Mânecii. Zeci de persoane, căutate
Ambarcaţiunea se afla în dificultate în largul Franţei, la nivelul Capului Gris Nez, la sfârşitul dimineţii, cu peste 60 de persoane la bord, a indicat prefectura maritimă a Canalului Mânecii.
O navă închiriată de stat, Minck, a venit în ajutorul ambarcaţiunii când aceasta şi-a pierdut integritatea, a declarat Etienne Baggio, aflat pe nava salvatoare, pentru AFP.
Potrivit ministrului demisionar de interne Gérald Darmanin, bilanţul a ajuns la 12 morţi, doi dispăruţi şi "mai mulţi răniţi". Ministrul a precizat pe reţeaua X că se va deplasa la faţa locului.
Prefectura maritimă a Canalului Mânecii a precizat că a preluat 65 de naufragiaţi, dintre care 12 au fost declaraţi decedaţi în mare, şi mulţi alţii spitalizaţi într-o stare gravă.
Pe lângă nava Minck, elicoptere ale pompierilor Forţelor navale, două nave de pescuit şi nave militare au fost mobilizate pentru operaţiune, care este încă în desfăşurare.
Căutările continuă în timp ce navele care au preluat victimele se întorc cu ele la Boulogne-sur-Mer.
Numeroase ambulanţe şi autospeciale de pompieri au fost trimise la Boulogne-sur-Mer, unde a fost instalat un post medical avansat pentru preluarea victimelor, au constatat jurnalişti ai AFP.