Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cel mai rapid rechin din lume a fost surprins în apropierea țărmului din Barcelona. VIDEO

Pentru prima dată în ultimii zece ani, cel mai rapid rechin din lume a fost reperat pândind în largul coastelor spaniole.

Scafandrii au observat un rechin din specia mako, despre care se spune că poate atinge o viteză maximă de 75 de kilometri pe oră și o lungime de 3 metri, înotând în apropierea țărmului din Barcelona.

Prin comparație, marii rechini albi pot atinge viteze maxime de 40 de kilometri pe oră.

Potrivit cotidianului El Pais, citat de LAD Bible, rechinul respectiv măsura 2,5 metri și a fost reperat în apele libere din largul coastei Garraf, în cadrul unei expediții efectuate săptămâna trecută de Asociația non-profit Cetacee.

Citește și
atac rechin
Cum să supraviețuiești atacului unui rechin. Ghidul unui expert arată și cum putem preveni un atac

Organizația a declarat că în cei zece ani de când operează în zonă nu a văzut niciodată această specie specială de rechin.

Aceștia au adăugat că rechinul părea să nu fie rănit și înota "calm".

Fotograful subacvatic David Jara a fost la fața locului pentru a surprinde prădătorul, declarând pentru publicația spaniolă: "Am văzut o umbră mare și neagră în mișcare. Am fost puțin confuzi. La început am crezut că este un pește soare, dar curând am observat o înotătoare dorsală. Apoi ne-am apropiat, ne-am oprit la o distanță sigură și el s-a apropiat și el de barcă. A fost impresionant".

Citește și Motivul oficial pentru care cele două turiste, inclusiv o româncă, au fost ucise de rechini în Egipt

După ce au suprins imaginile cu rechinul, scafandrii au făcut echipă cu experții pentru a identifica specia și au decis să nu anunțe vestea până când aceasta nu a fost confirmată.

"La început, nu am știut ce specie era. Poate că am fi putut fi o țintă și am vrut să fim atenți", a adăugat Jara.

Biologul marin Claudio Barría a confirmat știrea, declarând: "Am văzut că a fost o specie de pește. Nu am nicio înregistrare video făcută cu un mako cu aripioare scurte de sub apă în Mediterana spaniolă".

El a adăugat că observarea a fost un "semn bun" pentru ecosistemul mediteranean, deoarece sunt pe cale de dispariție și contribuie la menținerea echilibrului vieții marine.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult