Ce va face Moscova în cazul unui discurs antirusesc în Republica Moldova, după alegeri
Declarația a fost făcută de Leonid Kalaşnikov, preşedintele Comisiei pentru problemele CSI (Comunitatea Statelor Independente), integrarea eurasiatică şi relaţiile cu compatrioţii, într-un interviu acordat agenţiei de presă Interfax, comentând rezultatele alegerilor parlamentare anticipate desfăşurate duminică în Republica Moldova, câştigate la un scor categoric de formaţiunea proeuropeană Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS).
"Politica rusă faţă de Republica Moldova va depinde de puterea care a fost aleasă: dacă această putere se va îndepărta de Rusia atunci, desigur, vom acţiona în consecinţă. În special, vom consolida factorul transnistrean", a avertizat Kalaşnikov, deputat din partea Partidului Liberal-Democrat al lui Vladimir Jirinovski (ultranaţionalist).
Totuşi, a recunoscut deputatul rus, "va fi din ce în ce mai dificil de făcut aceasta, întrucât Transnistria se află acum blocată între două state în esenţă ostile".
În opinia sa, "declaraţiile conciliante ale PAS faţă de Rusia înaintea alegerilor se vor transforma în pro-Europa şi pro-NATO şi o revenire la scenariul utilizării forţei împotriva Transnistriei, iar ulterior o posibilă unire cu România", notează Interfax în pagina sa web.
"Este tocmai ceea ce nu acceptă populaţia vorbitoare de limbă rusă şi găgăuză" din Republica Moldova, a spus el.
"Dacă (Maia) Sandu va duce - în continuare - o astfel de politică, camuflând-o abil sub masca unei pretinse cooperări cu Rusia, va rezulta un nou fiasco, prin care au trecut deja predecesorii săi, şi din păcate ţara nu va mai ieşi din această groapă", a declarat deputatul rus în acelaşi interviu.
După procesarea 100% a proceselor verbale, PAS acumuleaza 52,80% din voturi (63 de mandate), Blocul electoral al Comuniştilor şi Socialiştilor (BeCS) - 27,17% (32 de mandate /dintre care 22 socialiştii şi 10 comuniştii) şi Partidul Şor - 5,74% (6 mandate). Astfel, PAS a câştigat alegerile generale anticipate de duminică şi va dispune de majoritate în noul parlament, potrivit Deschide.md.