Ce spun soldații ruși care au fost luați prizonieri de ucraineni în Kursk: ”N-am putut să opresc tancul cu o pușcă!”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Anunțul vine după ce forțele Moscovei au mai cucerit un sat ucrainean, aflat în apropierea unui oraș-cheie din regiunea Donețk.
Pe de altă parte, aviația ucraineană a distrus un pod strategic din Rusia, în regiunea Kursk. Atacul pune într-o situație critică 700 de soldați din tabăra inamică.
Imagini postate pe Telegram surprind momentul în care aviația ucraineană distruge podul peste râul Seim, în regiunea Kursk. Partea rusă a confirmat pierderea, iar agenția de știri TASS scrie că atacul va îngreuna evacuarea populației din districtul Glușovski.
Este o reușită importantă pentru ucraineni, mai ales că podul era folosit pentru aprovizionarea trupelor rusești din Kursk. Iar analiștii sunt de părere că atacul face parte din pregătirea unei ofensive terestre a Kievului în districtul Glușovski.
În plus, ucrainenii ar fi încercuit trupe inamice în localitatea rusă Korenevo. O coloană cu întăriri trimisă de Moscova a fost bombardată.
Oleksandr Sîrski, comandantul armatei ucrainene: „Trupele grupului de atac (care acționează în Kursk) continuă lupta și au avansat în anumite sectoare între 1 și 3 kilometri.”
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Și cu ‘fondul de schimb’ cum stăm?”
Oleksandr Syrskyi, comandantul armatei ucrainene: „Continuăm să-l alimentăm. Ducem lupte în zona satului Malaia Loknia și sperăm să luăm mulți prizonieri.”
Forțele Kievului ar fi luat în jur de două mii de prizonieri. S-au predat plutoane întregi și chiar o companie formată din cel puțin 100 de recruți de 18-19 ani.
Michael Clarke, analist: „Când au dat piept cu unitatea 88 a armatei ucrainene, soldații ruși au fugit. Însă, în timp ce făceau asta, s-au trezit față în față cu trupele cecene, care au început să tragă spre ei. Cecenii formează o unitate de blocaj. Rolul lor e să oprească fuga de pe câmpul de luptă. Prin urmare, acești soldați au făcut cale întoarsă și s-au predat inamicului.”
Jurnaliștii ucraineni au vorbit cu câțiva dintre militarii Moscovei luați prizonieri în timpul ofensivei din Kursk. Aceștia s-au plâns că au așteptat în zadar întăririle promise de superiori.
Soldat rus luat prizonier: „Am semnat un contract cu armata pe 23 iulie. Ne-au trimis într-o zonă de debarcare și ne-au pus să supraveghem o șosea. Ne-au zis că vor veni întăriri, dar n-a venit nimeni. N-am putut să opresc tancul cu o pușcă.”
Cu toate acestea, Moscova nu a dislocat trupe din regiunea Donețk pentru a opri avansul ucrainenilor în Kursk.
Din contră, forțele Rusiei continuă să cucerească teritorii. Rușii au înaintat în direcția localității Pokrovsk - un important nod logistic - de unde populația este acum evacuată. Dar și înspre Kramatorsk - altă localitate-cheie.
În acest context, unul dintre oamenii de încredere ai lui Vladimir Putin a acuzat NATO și mai ales Statele Unite de implicare directă în asaltul transfrontalier al Ucrainei.
„Incursiunea Ucrainei a fost planificată cu participarea NATO și a serviciilor speciale occidentale, fiind determinată de conștientizarea de către Kiev a colapsului său iminent. Fără participarea și susținerea directă a Statelor Unite, Kievul nu ar fi îndrăznit niciodată să pună piciorul pe teritoriul Rusiei", a declarat Nikolai Patrușev.
Atât oficialii de la Casa Albă, cât și cei de la Pentagon au oferit răspunsuri evazive.
Sabrina Singh, Pentagon: „În general, Pentagonul ține legătura cu ucrainenii, ca să le putem înțelege obiectivele.”
John Kirby: „Nu sunt în măsură să vorbesc despre intențiile ucrainenilor și nu am să comentez despre capacitatea lor de a-și atinge obiectivele, oricare ar fi acestea.”