Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ce spun liderii europeni despre decizia lui Trump de a suspenda definitiv contribuția SUA la OMS

OMS trebuie consolidată în faţa pandemiei de coronavirus, au susţinut lideri europeni marţi, după ce preşedintele american Donald Trump a ameninţat să suspende definitiv contribuţia SUA la această agenţie a ONU, informează marţi dpa.

"Este timpul cooperării, este timpul ştiinţei şi solidarităţii, este timpul ca întreaga umanitate să se ralieze în jurul unei cauze comune", a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în timpul adunării anuale a OMS organizate online.

La rândul său, şeful diplomaţiei germane, Heiko Maas, a subliniat "rolul central al OMS în lupta împotriva pandemiei de coronavirus. "OMS trebuie întărită, susţinută şi îmbunătăţită pe viitor", a pledat Maas.

Premierul italian Giuseppe Conte a susţinut că sistemul global de sănătate trebuie îmbunătăţit prin "întărirea rolului OMS".

Preşedintele american Donald Trump a ameninţat luni să suspende definitiv contribuţia SUA la OMS dacă aceasta nu procedează la "îmbunătăţiri substanţiale" în termen de 30 de zile, adăugând că ar putea să reconsidere apartenenţa Statelor Unite la această organizaţie.

Citește și
OMS: La fel ca China, multe ţări vor trebui să-şi revizuiască numărul de decese
OMS: Majoritatea populaţiei rămâne expusă infectării cu noul coronavirus

Washingtonul contribuie cu 400-500 de milioane de dolari pe an la bugetul OMS de aproape 3 miliarde de dolari.

Într-o scrisoare de patru pagini adresată directorului general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, Trump a subliniat ceea ce el consideră a fi erorile repetate ale organizaţiei. Trump a afirmat că OMS împarte responsabilitatea pentru numărul mare de decese cauzate de COVID-19. El a susţinut că proasta gestionare din partea OMS şi încrederea în informaţii venite din China au înrăutăţit dramatic epidemia şi au răspândit-o la nivel global.

Însă premierul italian Conte a oferit o explicaţie diferită pentru actuala situaţie. "Să recunoaştem, nu suntem pe deplin pregătiţi pentru o criză globală atât de mare", a spus el cu privire la răspunsul la nivel mondial la pandemie.

Şi Rusia a denunţat marţi tentativele americane de a "casa" Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), pe care Washingtonul îl acuză de complicitate cu Beijingul în ceea ce priveşte coronavirusul. "Suntem împotriva casării (OMS), care ar merge în sensul intereselor politice şi geopolitice ale unui singur stat, altfel spus ale SUA", a declarat ministrul-adjunct al afacerilor externe al Federaţiei Ruse, Serghei Riabov.

"Suntem împotriva politizării a tot ce este legat de răspândirea coronavirusului. Pledăm pentru găsirea unor soluţii (...) care să permită o soluţionare mai eficientă a problemelor legate de pandemie, o consolidare a rolului OMS, care să nu permită o slăbire a organizaţiei şi transformarea ei într-un teren pentru reglarea de conturi politice. Din păcate, ceea ce nu ne-am dori noi s-a transformat în priorităţi ale politicii SUA şi a unor aliaţi apropiaţi ai lor", a subliniat Riabkov, citat de TASS.

Ţările membre ale OMS au adoptat marţi o rezoluţie propusă de UE privind necesitatea unei anchete independente asupra reacţiei la nivel global la pandemia de coronavirus.

Cu sediul la Geneva, OMS - o agenţie specializată a ONU - conduce iniţativa globală pentru dezvoltarea de vaccinuri, teste şi medicamente sigure şi eficiente pentru prevenirea, diagnosticarea şi tratarea COVID-19.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult