Ce se va întâmpla cu fetița născută printre dărâmături, în Siria, după cutremurele devastatoare. GALERIE FOTO
Galerie foto
Mii de oameni se oferiseră să o adopte pe fetiţă, care a primit numele Aya. În Turcia, la peste 80 de ore de la primul cutremur, o adolescentă de 16 ani a fost scoasă în viaţă de sub ruinele locuinţei sale, conform News.ro.
Fetiţa din Siria a cărei mamă a murit după ce a născut-o, sub ruinele casei lor, are acum un nume: Aya, care în arabă înseamnă ”un semn de la Dumnezeu”, scrie The Guardian.
Cum părinţii ei şi toţi fraţii săi au murit, un frate al bunicului, Salah al-Badran, o va lua în îngrijire după ce va fi externată din spital.
Cu toate acestea, şi locuinţa bărbatului din oraşul Jenderis din nord-vestul Siriei a fost distrusă. El şi familia sa au reuşit să scape din clădirea cu un etaj, dar acum el şi ceilalţi membri ai gospodăriei sale de 11 persoane stau într-un cort, a declarat el pentru Associated Press.
”După cutremur, nimeni nu poate sta în casa sau clădirea sa. Doar 10% din clădirile de aici sunt sigure pentru a trăi în ele şi restul sunt de nelocuit”, a afirmat el, prin mesaje vocale.
Salvatorii din Jenderis au găsit-o pe Aya luni după-amiază, la peste zece ore de la cutremur, în timp ce săpau printre ruinele blocului cu cinci etaje în care locuiau părinţii ei. Îngropată sub beton, fetiţa era încă legată prin cordonul ombilical de mama ei, Afraa Abu Hadiya, care a murit împreună cu soţul ei şi cu ceilalţi patru copii ai lor. Bebeluşul a fost dus de urgenţă la spital în oraşul apropiat, Afrin.
Abu Hadiya a născut-o pe fetiţă şi apoi, cel mai probabil, a murit cu câteva ore înainte să fie găsite, a afirmat dr Hani Maarouf de la spitalul Cihan din Afrin.
”Am numit-o Aya, ca să putem să nu îi mai spunem nou-născutul”, a spus Maarouf. Starea fetiţei se îmbunătăţeşte pe zi ce trece şi ea nu are afectată coloana vertebrală, aşa cum se credea iniţial, a spus el.
Potrivit BBC, mii de oameni se oferiseră să o adopte pe fetiţa născută sub ruine, după ce imaginile cu un bărbat alergând din dărâmături cu bebeluşul plin de praf au devenit virale.
Managerul spitalului din Afrin, Khalid Attiah, a spus că a primit zeci de telefoane de la oameni din toată lumea care vor să o adopte pe Aya.
Dr Attiah, care are o fetiţă cu doar patru luni mai mare decât Aya, a afirmat: ”Nu voi permite nimănui să o adopte acum. Până când familia ei îndepărtată se va întoarce, o tratez ca pe unul dintre copiii mei”. Deocamdată, soţia acestuia o alăptează, ca şi pe fiica lor.
Aya este unul dintre orfanii al căror număr nu este cunoscut, în urma cutremurului cu magnitudine de 7.8 de luni, care a dus la moartea a peste 21.000 de persoane în nordul Siriei şi sud-estul Turciei. Cutremurul produs înainte de zorii zilei a făcut ca mii de clădiri să se prăbuşească, în timp ce locuitorii erau treziţi din somn.
O fată de 16 ani, salvată la peste 80 de ore până la cutremurPe de altă parte, scrie The Guardian, deşi au trecut zile de când zeci de mii de persoane au fost prinse sub dărâmături, există oameni care mai sunt salvaţi. În Turcia, la peste 80 de ore de la cutremur, Melda Adtas, în vârstă de 16 ani, a fost scoasă în viaţă, provocându-i tatălui său lacrimi de bucurie şi naţiunii îndurerate o rară veste bună.
”Draga mea, draga mea”, a strigat tatăl în timp ce salvatorii au scos-o pe adolescentă din ruinele unei case din Antakya, un oraş dintr-un din cele mai afectate provincii, Hatay.
Salvatorii au avut nevoie de cinci ore pentru a o scoate, după ce vecinii care au auzit sunete din pereţii crăpaţi au dat alarma.
Când salvatorii au găsit-o pe Melda, ea era blocată sub un perete care s-a prăbuşit.
Conducătorul operaţiunii de salvare a fost Suleyman, dintr-un grup de mineri de la Marea Neagră care au mers în sud pentru a ajuta. Fără el, au spus colegii săi, operaţiunea nu ar fi putut avea loc. El ştie să se orienteze în spaţii întunecate şi înguste.
Lucrând în linişte pentru a păstra contactul cu Melda, salvatorii au îndepărtat obstacolele pe rând, în timp ce oamenii priveau cu nervozitate. Apoi, dintr-o dată, au ajuns la fata înfrigurată şi rănită, dar vie, şi au dus-o cu grijă la o ambulanţă.
Odată ce Melda se afla în siguranţă în ambulanţă, mulţi i-au îmbrăţişat, sărutat şi felicitat pe salvatori. Mai multe persoane nu şi-au putut stăpâni lacrimile.
”Nu am muncit degeaba, am scos o fată din ruine”, a spus unul dintre ei.